SUA: Condamnarea în Rusia a regizorului ucrainean Oleg Sențov, 'o eroare judiciară'

SUA au 'condamnat cu forță' marți pedepsele grele cu închisoarea decise de justiția rusă împotriva regizorului ucrainean Oleg Sențov, care s-a opus anexării Crimeii la Rusia, și a militantului ecologist ucrainean Aleksandr Kolcenko, transmite AFP. Departamentul de Stat a criticat, într-un comunicat, 'acuzațiile fără fundament (împotriva lui Sențov și Kolcenko) privind pregătirea de atacuri teroriste', calificând cele două condamnări, de 20 și, respectiv 10 ani de închisoare, ca fiind ''o eroare judiciară'.

Arestat în mai 2014 la domiciliul său din Crimeea, Oleg Sențov (39 de ani) a fost acuzat, alături de Aleksandr Kolcenko, originar tot din Crimeea, de 'terorism', 'organizarea unei grupări teroriste' și 'trafic de arme'.

Regizorul ucrainean a fost una dintre personalitățile Maidanului, mișcarea de contestare de la Kiev care a dus la înlăturarea de la putere a președintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici, în februarie 2014.

Anterior, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a declarat că 'Uniunea Europeană consideră că acest proces încalcă dreptul internațional și bazele elementare ale justiției', făcând apel la 'eliberarea imediată' a celor doi cetățeni ucraineni.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR