SUA: Departamentul de Stat anunţă încetarea exportului de armament sensibil către Hong Kong

SUA: Departamentul de Stat anunţă încetarea exportului de armament sensibil către Hong Kong

Departamentul de Stat american a anunţat luni încetarea exporturilor de echipamente de apărare sensibile către Hong Kong, în semn de protest faţă de creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra acestui teritoriu autonom, transmite AFP.

"Nu mai putem face diferenţa între exportul acestui (tip de) material către Hong Kong şi restul Chinei", a afirmat într-un comunicat secretarul de stat american Mike Pompeo.

Şeful diplomaţiei americane a invocat "securitatea naţională americană", explicând că nu doreşte "să îşi asume riscul ca acest (armament) să cadă în mâinile" armatei de la Beijing "al cărei obiectiv principal este menţinerea dictaturii Partidului Comunist Chinez prin toate mijloacele necesare".

Această decizie se referă la armamentul şi echipamentele americane de apărare care, pentru a fi exportate, au nevoie de acordul Departamentului de Stat şi care nu trebuie să facă obiectul unei opoziţii din partea Congresului.

Totodată, executivul american va "lua măsuri pentru a impune, în ceea ce priveşte Hong Kong-ul, aceleaşi restricţii privind tehnologiile americane de apărarea sau cu dublă utilizare, civilă şi militară, pe care le impune Chinei".

"De vreme ce Beijingul consideră Hong Kong-ul drept "o ţară, un sistem" şi noi trebuie să procedăm în acelaşi fel", a susţinut Pompeo.

Washingtonul acuză China că a pus sub semnul întrebării angajamentele sale internaţionale şi principiul "O ţară, două sisteme" care acordau fostei colonii britanice o autonomie largă după retrocedarea sa Chinei de către Marea Britanie, în 1997. Nemulţumirea administraţiei americane vizează noua lege de securitate pe care Beijingul doreşte să o impună în Hong Kong.

Preşedintele Donald Trump a deschis deja calea unei repuneri sub semnul întrebării a statutului preferenţial de care se bucura Hong Kong în relaţia cu Statele Unite.

Mike Pompeo a avertizat că executivul american va "lua alte măsuri" pentru a protesta împotriva politicii chineze. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…