SUA: Donald Trump anunță șase măsuri pentru primele 100 de zile de mandat

SUA: Donald Trump anunță șase măsuri pentru primele 100 de zile de mandat

Președintele american ales Donald Trump nu și-a format încă guvernul, dar tocmai a anunțat primele măsuri pe care le va lua la Casa Albă și toate aceste măsuri se subordonează unui singur principiu: America mai întâi ("America First", sloganul său electoral), comentează marți AFP.

Cu un mic drapel american pe reverul sacoului, liderul populist a enumerat într-o scurtă înregistrare video cele șase măsuri-cheie pentru primele 100 de zile la conducerea SUA.

Este vorba de "reformarea" clasei politice, de "reconstruirea clasei noastre de mijloc" și de "a face America mai bună pentru toată lumea", declară Trump, care va fi învestit în calitate de cel de-al 45-lea președinte al SUA la 20 ianuarie.

Trump a anunțat că, încă din prima zi a președinției sale, va angaja retragerea Statelor Unite din Parteneriatul Transpacific (TPP), semnat în 2015 de 12 țări din regiune, excluzând China. Pentru a intra în vigoare, acest parteneriat încheiat de președintele democrat Barack Obama mai trebuie aprobat de către Congres, dominat de republicani. Această decizie suscită îngrijorarea țărilor din regiunea respectivă, care a reprezentat prioritatea geostrategică și economică a administrației democrate.
În schimb, Donald Trump vrea să negocieze tratate "bilaterale" care, în opinia sa, "vor aduce locuri de muncă și industrie pe pământ american".

În materie de imigrație și după ce a desemnat un ministru al justiției cu o linie dură în acest sens, în persoana senatorului Jeff Sessions, Trump intenționează să "ancheteze abuzurile comise în programele de acordare a vizei" pentru a nu descalifica "muncitorul american".

Privitor la securitatea națională, în condițiile în care principalul său consilier va fi generalul (r.) Michael Flynn, militant virulent împotriva extremismului islamic și indulgent cu Rusia, președintele ales va cere Ministerului Apărării și șefului Statului Major un "plan complet destinat protejării infrastructurii vitale a Americii de atacurile cibernetice și de toate celelalte forme de atac".

În materie de energie, Trump, care este înconjurat de responsabili "climatosceptici", a indicat că va "anula restricțiile care distrug locuri de muncă în domeniul producției" de energie, inclusiv gaze naturale, gaze de șist și cărbune 'curat', "creând astfel milioane de locuri de muncă bine plătite".

În fine, în ceea ce privește măsurile cinci și șase prioritare, Trump a promis să lupte împotriva birocrației, prin eliminarea a două regulamente din noile reglementări adoptate, și pentru o nouă "etică" politică, care interzice orice trecere la privat timp de cinci ani pentru toți membrii executivului.

Nu mai sunt menționate propunerile sale polemice privind zidul între Mexic și SUA, expulzarea a milioane de migranți fără documente și limitarea intrării pe teritoriul american a musulmanilor sau anularea reformei în domeniul sănătății Obamacare.

Viitorul președinte, care a acordat doar două interviuri de la alegerea sa la 8 noiembrie, nu a făcut încă toate numirile în administrația sa.

Alegerea lui părea să se îndrepte luni către personalități mai consensuale pentru funcții-cheie precum diplomația, apărarea și economia, după prima serie de nominalizări dintre susținători ai linii foarte dure în materie de securitate, islam sau imigrație.

Purtătorul de cuvânt al echipei sale de tranziție nu a fost prea clar luni în privința calendarului numirilor. Trump urmează ca marți seara sau miercuri dimineața să-și ia o "scurtă pauză" pe o altă proprietate a sa, Mar-a-Lago, în Florida.

În 2008, Barack Obama a așteptat 1 decembrie pentru a anunța cele mai importante numiri, inclusiv cea a lui Hillary Clinton ca secretar de stat.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”