SUA: Donald Trump și republicanii și-au lansat proiectul de reformă fiscală și de scădere a impozitelor

SUA: Donald Trump și republicanii și-au lansat proiectul de reformă fiscală și de scădere a impozitelor

Donald Trump și majoritatea sa republicană din Congres au dat miercuri startul unor intense dezbateri pentru reformarea fiscalității și scăderea impozitelor, prioritate absolută după eșecul modificării legii privind sistemul asigurărilor de sănătate, relatează AFP.

"Proiectul meu este axat pe lucrători, pe locuri de muncă", a declarat președintele american, la Casa Albă, înainte de a pleca spre Indiana unde urma să pronunțe un discurs pentru susținerea acestei reforme, ce ar transpune în realitate una din principalele sale promisiuni de campanie și era așteptată de câteva luni.

"Cred că aceasta va fi foarte puțin în beneficiul oamenilor bogați", a spus Trump, cu referire la unele atacuri pe această temă venite de la adversari democrați.

Potrivit acestui proiect republican, impozitul federal pe venit ar urma să fie redus și ar avea mai puține trepte, coborând de la șapte, astăzi, la doar trei, cu un nivel maxim de 35%, în loc de 39,6%. O eventuală treaptă suplimentară pentru cei mai bogați ar putea fi adăugată, dar propunerea rămâne vagă.

Pentru companii, impozitul ar scădea de la 35% la 20%, adică sub media țărilor industrializate, de 22,5%, potrivit textului. De asemenea, tot în cazul companiilor, planul prevede trecerea la un sistem de impozitare teritorială, cu scopul de a scuti profiturile realizate în străinătate și de a încuraja repatrierea lor în SUA.

"Este cea mai bună șansă a generației noastre de a scădea impozitele clasei medii, de a crea locuri de muncă în Statele Unite și de a stimula creșterea economică", a declarat Paul Ryan, președintele Camerei Reprezentanților. "Sunt 31 de ani de când o așteptăm", a spus el, amintind că ultima mare reformă în domeniu a fost făcută în 1986, sub Ronald Reagan.

Republicanii își prezintă reforma din perspectiva unei mari simplificări fiscale, cu scopul ca declarația de venit a americanilor să poată fi făcută, conform propriei exprimări, pe o carte poștală sau în tot cazul pe o singură pagină. Aceasta presupune eliminarea a numeroase deduceri și nișe fiscale, codul fiscal devenind de-a lungul anilor foarte complex.

Inițial, obiectivul era ca reforma să fie adoptată înainte de finalul anului, dar șefii Congresului nu au fixat un termen-limită.

Republicanii dispun de o majoritate absolută la Cameră și la Senat, dar, în camera superioară a Congresului, este în general cerută o majoritate calificată de trei cincimi, ceea ce îi va determina pe inițiatorii reformei să caute sprijinul unei părți din opoziția democrată.

Însă prima reacție a acesteia nu este încurajatoare, scrie AFP.

"Aceasta nu este o reformă fiscală, este un cadou pentru cei mai bogați, plătit de clasa medie", a declarat Nancy Pelosi, șeful democraților în Camera Reprezentanților, în timp ce senatorul Bernie Sanders denunță propuneri "respingătoare moral".

Democrații au trasat o linie roșie: niciun cent scădere a fiscalității pentru cele 1% gospodării cele mai bogate.

Nici în cadrul majorității, unanimitatea nu este sigură. Conform afinităților ideologice și regiunilor, unii republicani vor susține un avantaj fiscal sau un altul, alții vor cere ca reforma să nu mărească deficitul. Chiar Donald Trump își dorea un impozit pe profit de 15%, față de 20%, cât a fost cel prezentat miercuri.

Vor reuși republicanii în 2017?, întreabă AFP în final.

"Eu cred că da, dar va fi nevoie de câțiva democrați", a comentat senatorul Orrin Hatch, președintele comisiei de finanțe. "Va trebui să depășim diferendele și să începem să lucrăm împreună", a spus el.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…