„SUA este departe de Ucraina, noi trebuie să ne garantăm securitatea”/Avertismentul lui Băsescu după summitul de la Londra

Fostul preşedinte Traian Băsescu a avertizat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA sunt departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, motiv pentru care națiunile europene trebuie să își garanteze singure securitate.

Europa este responsabilă pentru propria securitate, susține Traian Băsescu FOTO Arhivă

Europa este responsabilă pentru propria securitate, susține Traian Băsescu FOTO Arhivă

Întrebat ce părere are despre concluziile summitului de la Londra, fostul șef de stat a declarat că timpul a fost prea scurt pentru soluții reale.

”După părerea mea, este maxim ce se putea obţine într-un timp atât de scurt. În primul rând, foarte mulţi dintre participanţi au venit să vadă despre ce-i vorba şi nu să vină cu soluţii. Abia acum s-a creat frame-ul în care invitaţii să vină cu puncte de vedere şi cu contribuţii, plecând de la cele patru puncte anunţate de premierul britanic în concluziile summit-ului care a avut loc la Londra”, a spus Traian Băsescu într-o intervenţie la Digi24.

El a precizat, însă, că prioritatea este menținerea ajutorului militar și a vorbit despre coaliția propusă de premierul Keir Starmer.

”Trebuie să existe o coaliţie de state, nu neapărat europene, ci dintre participanţi. Unii vor participa, alţii nu. O coaliţie, cum s-ar spune, a bunăvoinţei. Este al doilea principiu enunţat”, a subliniat fostul preşedinte.

Traian Băsescu a subliniat că SUA sunt departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, deci noi trebuie să ne garantăm securitatea.

”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe americani, trebuie să investim bani mulţi şi rapid, să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”, a susținut el.

În ceea ce privește coaliția care să trimită trupe în Ucraina, în condiţiile în care Vladimir Putin a spus foarte clar că nu va accepta trupe occidentale pe teritoriul Ucrainei, Băsescu a explicat că ”forţele de garantare a păcii se pot instala în ţări apropiate, cum ar fi Polonia, România, gata să intervină în cazul în care, după ce se încheie pacea, Rusia reia atacurile potriva Ucrainei”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă