SUA: Fostul președinte Jimmy Carter suferă de cancer la ficat

SUA: Fostul președinte Jimmy Carter suferă de cancer la ficat

Fostul președinte al Statelor Unite Jimmy Carter, în vârstă de 90 de ani, suferă de un cancer la ficat care se răspândește, a anunțat el într-un comunicat, potrivit AFP. O intervenție chirugicală destinată să îndepărteze o tumoare a ficatului "a arătat că sunt atins de un cancer care se răspândește în alte părți ale corpului". "Îmi voi reorganiza agenda pentru a fi supus tratamentelor necesare", a menționat în acest document Jimmy Carter, președinte al SUA între 1977 și 1981.

"Un comunicat mai detaliat va fi făcut public în momentul în care vom ști mai multe, probabil săptămâna viitoare", a precizat el.

Fostul șef stat, născut în Georgia, în sud-estul SUA, va fi îngrijit la spitalul Emory University din Atlanta.

Cele două surori, fratele și tatăl lui Jimmy Carter au murit toți din cauza unui cancer la pancreas.

Fostul președinte a rămas o prezență activă, conducând numeroase misiuni de observatori electorali. La sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai, s-a deplasat la Moscova, apoi în teritoriile palestiniene și în Israel.

La jumătatea lunii mai însă, a fost nevoit să își scurteze o vizită în Guyana din motive de sănătate.

"Mulțumesc pentru gândurile și rugăciunile voastre pentru bunicul meu", a reacționat pe Twitter nepotul lui Jimmy Carter, Jason.

Mesajele din ambele părți ale spectrului politic au fost, de asemenea, publicate pe rețele sociale. Președinta Partidului Democrat, Debbie Wasserman Schultz, și senatorul republican Austin Scott i-au trimis mesaje de încurajare laureatului pe anul 2002 al Premiului Nobel pentru Pace.

Jimmy Carter, al 39-lea președinte american, i-a urmat în funcție republicanului Gerald Ford și a pierdut alegerile prezidențiale din 1980 în fața lui Ronald Reagan.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

3 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri

4 Generalul format în SUA detonează miturile despre strategia americană și singurii români agreați de Trump

5 Culisele amânării CCR pentru după Crăciun a judecării sesizării Înaltei Curți privind reforma pensiilor magistraților