SUA: Investitorul Wilbur Ross, cel mai probabil noul Secretar pentru Comerț (NBC)

Milionarul Wilbur Ross este cel mai probabil opțiunea președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pentru funcția de Secretar pentru Comerț, iar anunțul va fi făcut în cursul zilei de miercuri, informează NBC, citat de Reuters.

Investitorul în vârstă de 79 de ani deține companii care arată potențialul de creștere al unui comerț intens pentru firmele americane, dar ilustrează și potențiale dezavantaje pentru muncitorii americani. În industrii clasice, precum cea a oțelului, Ross a beneficiat de politicile protecționiste și chiar și adversarii lui recunosc că omul de afaceri a salvat uzine care nu mai funcționau și care ar fi dat faliment dacă nu le-ar fi preluat el.

Însă în ultimii 15 ani, compania fondată de Ross a cumpărat firme în pragul falimentului și le-a reabilitat, de cele mai multe ori scoțând profit prin vânzarea către investitori străini. Ross a construit și fabrici în afara SUA, un fenomen pe care Donald Trump a promis să-l descurajeze.

În calitate de secretar pentru Comerț, Ros se va ocupa de o multitudine de agenții cu atribuții de la a impune limite în importul de textile până la a impune taxe vamale pentru diverse produse.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot