SUA: John Kirby lasă Pentagonul pentru Casa Albă

Cea mai cunoscută faţă a Pentagonului, purtătorul de cuvânt al acestuia, John Kirby, se va alătura Consiliului National de Securitate (NSC), în cadrul Casei Albe, a anunţat vineri preşedinţia americană, transmite AFP.

El va ocupa acolo funcţia de coordonator de comunicaţii strategice.

"John înţelege bine complexităţile legate de politica externă şi de apărare ale SUA şi va reprezenta cu pricepere guvernul în dosare importante de securitate naţională", a salutat preşedintele Joe Biden în comunicatul Casei Albe .

De la începutul invaziei ruse a Ucrainei, John Kirby a avut tot mai multă vizibilitate în cadrul administraţiei Biden datorită briefingurilor sale zilnice de presă, transmise în direct la televizor.

"Pur şi simplu nu există un alt comunicator ca el nicăieri", l-a lăudat la rândul său secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat separat.

Alăturându-se Consiliului Naţional de Securitate, acest fost marinar de carieră, promovat la gradul de contraamiral, va lucra într-o celulă extrem de strategică pentru Statele Unite.

În cadrul Casei Albe, NSC este grupul care îl asistă pe preşedinte în dosarele internaţionale, mai scrie AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 A7, eșecul major / România ratează ținta de autostrăzi, doar 190 km noi în 2026

2 Johnson acuză / Berlinul spera la o capitulare rapidă a Ucrainei înainte de invazie

3 Zero finale la Europene / gimnastica românească, la un minim istoric după Paris 2024

4 Botoșănenii și așteptările salariale: de la 5.000 la 50.000 de lei, un subiect viral

5 Ritchie Blackmore, revenire istorică pe scenă alături de Deep Purple după 33 de ani