SUA lovesc Siria: Trump și-a informat personal invitatul, președintele chinez Xi (responsabil american)

Președintele american, Donald Trump, l-a informat personal pe omologul său chinez, Xi Jinping, de lovitura punitivă pe care a ordonat-o joi (ora locală) contra regimului sirian, potrivit unui responsabil american, citat de AFP.

*ALERTĂ SUA au lansat peste 50 de rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria (oficiali americani) — FOTO/VIDEO

Donald Trump și președintele chinez s-au întâlnit joi pentru prima dată față în față la reședința din Florida a miliardarului american. Discuțiile între cei doi lideri vor continua vineri.

Într-o primă declarație, președintele american a promis o "foarte, foarte bună relație pe termen lung" cu omologul său chinez.

"Am avut deja o lungă discuție și pentru moment eu nu am obținut nimic, absolut nimic, dar noi am construit o prietenie", a spus Trump, la dineul de la reședința sa, Mar-a-Lago, glumind pe seama presupusului său talent de excelent negociator în afaceri.

Afirmând că a-l primi pe conducătorul chinez este o "mare onoare", Donald Trump s-a adresat celor circa 30 de invitați, reuniți în jurul unei mese și avându-i în centru pe președintele chinez Xi Jinping și soția sa, Peng Liyuan, precum și pe Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte