SUA: Organizația de lobby în favoarea armelor de foc îl sprijină pe Trump în cursa prezidențială

National Rifle Association (NRA) și-a anunțat sprijinul vineri pentru candidatul republican la Casa Albă Donald Trump, în timp ce el a promis să servească bine această cea mai mare și puternică organizație de lobby în favoarea armelor de foc în Statele Unite, informează Reuters și AFP.

Trump, nominalizarea prezumtivă a partidului său pentru alegerile prezidențiale din 8 noiembrie, a lăudat NRA și a atacat-o pe Hillary Clinton, principalul candidat democrat, declarând că ea vrea să desființeze al doilea amendament al constituției SUA, ce garantează dreptul de a purta arme.

Omul de afaceri miliardar a declarat că se opune zonelor libere de arme și a promis să protejeze drepturile americanilor la autoapărare, notează Reuters.

"Nu vă voi dezamăgi", a declarat Trump la convenția anuală NRA în Louisville, statul Kentucky.

"În numele a mii de patrioți prezenți în această sală, celor cinci milioane de membri NRA și zecilor de milioane care ne susțin, anunț oficial sprijinul NRA pentru Donald Trump în alegerile prezidențiale", a declarat Chris Cox, directorul brațului politic al organizației.

Sprijinul NRA pentru un republican nu este o surpriză, dar în 2008 (John McCain) și în 2012 (Mitt Romney) nu au oficializat acest sprijin decât în octombrie, doar cu câteva săptămâni înaintea scrutinului prezidențial. În acest an, acest sprijin intervine în momentul când Donald Trump, acum singurul candidat în cursă pentru învestitura republicană, încearcă să adune mișcarea conservatoare, mult timp circumspectă față de miliardarul din New York.

Obiectivul liderilor NRA este explicit: să o împiedice pe Hillary Clinton să-i succeadă lui Barack Obama, președinte în război deschis cu organizația, notează France Presse.

"Dacă ea reușește... le puteți spune adio armelor voastre", a explicat vicepreședintele NRA Wayne Lapierre.

NRA și-a transformat progresiv mesajul în apărarea libertății individuale, în numele celui de-al doilea amendament al constituției, care, consideră ea, garantează dreptul individual și necondiționat de deținere a armelor de foc pentru apărare, mai notează AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

3 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

4 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”