SUA: Parlamentul statului New York votează posibilitatea publicării impozitelor plătite de Donald Trump

Senatul Statului New York a adoptat miercuri o iniţiativă legislativă care autorizează administraţia fiscală locală să comunice Congresului american o parte din declaraţiile de impozit ale lui Donald Trump, ocolind astfel refuzul preşedintelui republican, relatează AFP.

Textul, care constituie o nouă etapă în lupta politică a preşedintelui Statelor Unite cu congresmenii democraţi, trebuie să fie adoptată de Adunarea statului New York, dar aceasta este majoritar democrată şi rezultatul votului este previzibil.

Propunerea legislativă va trebui după aceea să fie ratificată de guvernatorul Andrew Cuomo, un democrat care şi-a anunţat public susţinerea pentru acest demers.

Textul, prezentat de senatorul democrat Brad Hoylman, autorizează administraţia fiscală a statului New York să comunice unor comisii parlamentare ale Congresului de la Washington declaraţiile de impozit pe care le-a primit.

În SUA, un contribuabil trebuie să depună, în majoritatea statelor, trei declaraţii diferite, una federală, alta destinată statului în care are reşedinţa şi a treia administraţiei fiscale a oraşului său.

Marţi, Trezoreria SUA a refuzat să transmită Congresului declaraţiile federale de venituri ale preşedintelui american, o etapă în plus în escaladarea conflictului dintre Donald Trump şi parlamentarii democraţi, majoritari în Camera Reprezentanţilor.

Transmiterea declaraţiilor de impozit ale fostului magnat din domeniului imobiliar de către administraţia fiscală a statului New York ar oferi o primă privire, deşi parţială, asupra situaţiei fiscale şi veniturilor lui Donald Trump, inclusiv din perioada recentă.

Potrivit informaţiilor apărute marţi în cotidianul New York Times, finanţele lui Donald Trump au fost pe roşu între 1985 şi 1994, omul de afaceri new-yorkez pierzând în cea perioadă 1,17 miliarde de dolari.AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic