SUA: Puţine progrese în discuţiile între administraţie şi democraţi cu privire la 'shutdown', anunţă Trump

Discuţiile menite să pună capăt blocajului parţial al administraţiilor federale americane (aşa-numitul 'shutdown'), intrat în a treia săptămână, au înregistrat puţine progrese sâmbătă, dar vor continua duminică, a anunţat preşedintele Donald Trump, transmite AFP.

Vicepreşedintele Mike Pence s-a întâlnit sâmbătă cu Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senat - cameră controlată de republicani -, şi cu democrata Nancy Pelosi, aleasă joi preşedinta Camerei Reprezentanţilor, unde democraţii au devenit majoritari.

'Vicepreşedintele Mike Pence şi echipa sa tocmai au plecat de la Casa Albă. M-au informat despre întâlnirea lor cu reprezentaţii Schumer/Pelosi. Puţine progrese astăzi. O a doua reuniune este prevăzută mâine', a afirmat Trump pe Twitter.

Impasul bugetar dintre preşedinte şi Congres paralizează din 22 decembrie 25% din administraţiile federale. În centrul său se află construirea unui zid de 3.200 km de-a lungul frontierei cu Mexic.

Preşedintele refuză să semneze o lege bugetară dacă aceasta nu include 5 miliarde de dolari pentru construirea zidului, ceea ce democraţii, deveniţi majoritari în Camera Reprezentanţilor, refuză.

Vineri, Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei clandestine una din priorităţile sale, şi-a apărat încă o dată proiectul din campanie, declarând că este pregătit ca această paralizie parţială a administraţiei federale să dureze mai multe luni, chiar peste un an.

În opinia lui Trump, construirea zidului este o chestiune de 'securitate naţională'.

În jur de 800.000 de angajaţi guvernamentali sunt fie obligaţi să lucreze fără a fi plătiţi, fie, cealaltă jumătate dintre ei, trimişi în concediu fără plată. Printre ei se află şi agenţi responsabili cu securitatea aeriană ai Administraţiei securităţii transporturilor, precum şi agenţi ai FBI.

Muzee foarte frecventate de turişti au fost nevoite să-şi închidă porţile, în timp ce în parcurile naţionale gunoaiele au rămas neridicate.AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu-i mai satură Dumnezeu! / Noi creşteri salariale la parchete / Încet, încet, țara asta nu mai are nevoie de vot, că a devenit inutil, ci de o nouă revol…

2 Părinţi revoltaţi, după ce o mamă a spus cât costă serbarea fiicei sale la clasa I. „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau...?”

3 Ce o deranjează cel mai mult la români pe o tânără venită din Taiwan: „În rest, e binișor”

4 Cum a ajuns să fie condamnat primarul din Medgidia după ce a refuzat să îl mituiască cu 200.000 de euro pe procurorul Theodor Niță

5 Un „experiment” misterios provoacă panică în Israel