SUA retrag din Ucraina 160 de membri ai Gărzii Naţionale, ca măsură de precauţie

SUA retrag din Ucraina 160 de membri ai Gărzii Naţionale, ca măsură de precauţie

Statele Unite au ordonat retragerea a 160 de soldaţi americani care antrenau forţele ucrainene, pentru a le ''repoziţiona în altă parte în Europa'', a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Decizia, care priveşte soldaţi din Garda Naţională din Florida (unul dintre corpurile sale militare de rezervă) aflaţi în Ucraina din noiembrie anul trecut, a fost luată de secretarul american al apărării, Lloyd Austin, ca măsură de precauţie extremă în faţa posibilităţii iminente a unei invazii ruseşti, pentru a asigura siguranţa şi securitatea personalului american din Ucraina, a precizat Departamentul Apărării într-un comunicat, relatează AFP şi EFE.

Washingtonul a declarat vineri că o invazie rusă în Ucraina ar putea avea loc ''în orice moment''.

''Această repoziţionare nu schimbă hotărârea noastră de a sprijini forţele armate ucrainene, dar ne va oferi mai multă flexibilitate pentru a lucra cu aliaţii noştri pentru a descuraja agresiunea'', a precizat Pentagonul.

Din 2015, rezervişti din Garda Naţională americană efectuează rotaţii pentru a instrui şi consilia armata ucraineană, împreună cu soldaţi din alte ţări NATO, între care Canada şi Germania.

Anterior, sâmbătă, ambasada SUA la Kiev a ordonat retragerea personalului său neesenţial. De asemenea, mai multe ţări europene au recomandat cetăţenilor lor să părăsească Ucraina.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat sâmbătă, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus, Serghei Lavrov, că pentru evitarea unui conflict în Ucraina rămâne ''deschisă'' calea diplomatică, dar că va fi nevoie de o ''dezescaladare'' din partea Moscovei.

La rândul său, Lavrov a acuzat SUA că doresc să provoace un conflict în Ucraina prin acuzaţiile privind o posibilă invazie iminentă a Rusiei.

Între timp, preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor discuta sâmbătă despre Ucraina, a confirmat vineri pentru EFE un oficial de rang înalt al administraţiei americane. Sursa a explicat că Moscova a propus o conversaţie telefonică pentru luni, 14 februarie, dar Washingtonul a preferat să o devanseze pentru sâmbătă, ceea ce Kremlinul a acceptat.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...