SUA: Trei americani albi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru uciderea lui Ahmaud Arbery

SUA: Trei americani albi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru uciderea lui Ahmaud Arbery

Trei americani albi au fost condamnaţi vineri la închisoare pe viaţă pentru că l-au urmărit şi apoi l-au împuşcat pe un tânărul jogger de culoare, Ahmaud Arbery , despre care au spus că îl bănuiau că este hoţ, în februarie 2020, în statul Georgia din sudul Statelor Unite, informează AFP.

Travis McMichael, în vârstă de 35 de ani şi autor al împuşcăturilor fatale, împreună cu tatăl său, Gregory McMichael, în vârstă de 66 de ani, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării anticipate.

Vecinul lor, William Bryan, în vârstă de 52 de ani, care a participat la urmărire filmând-o, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, cu posibilitatea de a solicita eliberarea anticipată după 30 de ani de închisoare.

Ahmaud Arbery a ieşit "la jogging şi a ajuns să alerge pentru a-şi salva viaţa", a spus judecătorul Timothy Walmsley în timp ce pronunţa sentinţa în Brunswick, un oraş de coastă din partea de sud-est a statului Georgia.

Cei trei bărbaţi au fost condamnaţi pentru omor pe 24 noiembrie, după dezbateri marcate de problema rasismului şi a dreptului la autoapărare.

În faţa judecătorului, familia lui Ahmaud Arbery a cerut vineri dimineaţa "pedeapsa maximă".

"L-au luat drept ţintă pe fiul meu pentru că nu l-au vrut în cartierul lor", a spus mama lui Ahmaud Arbery, Wanda Cooper-Jones.

Avocaţii celor trei bărbaţi au pledat pentru ultima oară pentru un act neintenţionat care nu merită închisoarea pe viaţă.

Pe 23 februarie 2020, tânărul de 25 de ani făcea jogging în Brunswick când a fost urmărit de cei trei bărbaţi în maşinile lor. După o altercaţie, Travis McMichael a deschis focul şi l-a ucis pe Ahmaud Arbery, care încerca să-i apuce puşca. El a susţinut că a acţionat în legitimă apărare.

Inculpaţii au susţinut că l-au confundat pe Ahmaud Arbery cu un hoţ, după ce l-au văzut cu câteva zile mai devreme intrând într-o casă în construcţie. De asemenea, au invocat o lege veche a statului Georgia ce permite cetăţenilor obişnuiţi să aresteze un suspect.

În acest stat încă profund marcat de rasism şi segregare, cei trei bărbaţi beneficiaseră de clemenţa serviciilor procurorului local, pentru care Gregory McMichael lucrase mult timp, şi care îi lăsase liberi. A fost nevoie ca înregistrarea video cu moartea tânărului afro-american să fie difuzată în luna mai pentru ca ancheta să fie predată poliţiei de stat şi ca cei trei bărbaţi să fie arestaţi.

Numele lui Ahmaud Arbery a fost scandat în principalele proteste anti-rasiste care au zguduit Statele Unite în vara anului 2020, după moartea lui George Floyd, afro-americanul ucis de un poliţist alb. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale