SUA: Trump nu consideră naţionalismul albilor o ameninţare în creştere, în contextul atacurilor din Noua Zeelandă

Preşedintele Donald Trump a apreciat vineri că naţionalismul albilor nu este o ameninţare în plină expansiune, după atacul comis asupra a două moschei din Noua Zeelandă, soldat cu cel puţin 49 de morţi, relatează EFE.

Întrebat de jurnalişti, la Casa Albă, dacă consideră că naţionalismul albilor este o ameninţare în creştere, preşedintele SUA a răspuns: "De fapt, nu. Cred că este vorba de un grup mic de oameni cu probleme foarte, foarte serioase. Este cu siguranţă ceva teribil".

Presupusul autor al masacrului, australianul neo-nazist Brenton Tarrant, care a fost arestat şi acuzat de crimă, a scris un manifest elaborat în care îl defineşte pe Trump ca pe "un simbol reînnoit al identităţii albe şi al scopurilor comune". Preşedintele american a declarat reporterilor că nu a citit documentul.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Mercedes Schlapp, a afirmat că simplul fapt de a stabili o conexiune între preşedinte şi Tarrant, pe care l-a definit ca fiind "deranjat", este "scandalos".

Donald Trump a comunicat telefonic premierului Noii Zeelande Jacinda Ardern "durerea" SUA în faţa "actelor teroriste monstruoase" petrecute în cele două moschei atacate. "Aceste locuri sacre de închinare au devenit scene ale unor crime malefice. Am văzut toţi ce s-a întâmplat. E oribil, oribil" a declarat preşedintele american după conversaţia telefonică cu premierul neo-zeelandez. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui