SUA: Un apropiat al preşedintelui Trump preia conducerea serviciilor americane de informaţii

Senatul american a aprobat joi numirea politicianului republican John Ratcliffe, un prieten apropiat al preşedintelui Donald Trump, la conducerea serviciilor de informaţii, transmite AFP.

Numirea lui John Ratcliffe ca DNI (Director of National Intelligence) a fost aprobată cu 49 de voturi pentru şi 44 împotrivă, la zece luni după ce a fost nevoit să renunţe la nominalizarea sa pentru acest post de conducere care supraveghează şi coordonează activităţile CIA, NSA şi ale altor 15 agenţii de informaţii din Statele Unite.

Donald Trump anunţase într-adevăr, în vara anului trecut, intenţia de a-l promova în această poziţie pe Ratcliffe. Dar acest fost primar al unei suburbii bogate din Dallas şi procuror federal timp de doar un an, în 2007, a fost criticat mai ales de opoziţia democratică din cauza lipsei de experienţă şi a loialităţii faţă de preşedinte. De asemenea, chiar şi în tabăra republicană, entuziasmul a fost măsurat în privinţa susţinerii sale. Miliardarul republican a renunţat, în cele din urmă, la nominalizarea lui Ratcliffe, denunţând însă "modul foarte nedrept" în care acesta a fost tratat de mass-media.

În urma acestui eşec, preşedintele Donald Trump l-a ales pe Joseph Maguire, la acel moment şef al serviciilor antitero, pentru a asigura interimatul după plecarea din 15 august a fostului director al serviciilor de informaţii Dan Coats, cu care liderul de la Casa Albă avea dezacorduri în special referitoare la Rusia şi la Coreea de Nord.

Era de aşteptat ca numirea lui Maguire să fie confirmată pe postul ocupat interimar, dar o informare în faţa Congresului privind noi ingerinţe ale Rusiei în campania prezidenţiale de anul acesta în scopul promovării realegerii lui Donald Trump l-a înfuriat pe liderul de la Casa Albă. Pe 19 februarie anul acesta, Donald Trump a anunţat că îl înlocuieşte temporar pe Joseph Maguire cu Richard Grenell, la acel moment ambasador la Berlin.

Grenell a forţat însă plecarea mai multor oficiali din serviciile de informaţii a căror loialitate faţă de Donald Trump a fost considerată îndoielnică şi a anunţat reorganizări fără a informa în prealabil Congresul, aşa cum s-ar fi cuvenit.

Când nominalizarea lui Ratcliffe a fost prezentată pentru a doua oară, anumiţi congresmeni republicani au decis că acesta ar fi preferabil lui Grenell. În cadrul audierii sale în faţa Congresului, la începutul lunii mai, Ratcliffe s-a angajat să "spună adevărul" preşedintelui Trump şi să îi prezinte cu fidelitate rapoartele serviciilor de informaţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce pregătește PSD / Culisele puciului împotriva lui Bolojan

2 Noul șef al ITM București, surprins că vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Bolidul nu apare în declarația de avere

3 Ce se întâmplă în SUA?

4 „Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Mi-am dat viața pentru partid” / Bătaie în AUR

5 Cum și-a semnat România sărăcia: adevăratul motiv pentru care americanii au trimis miliarde în Europa și de ce noi am refuzat