Suceava: 2.972 de persoane aflate în autoizolare, 1.146 în carantină şi 70 - declarate vindecate

Un număr de 338 de persoane au fost externate din spital, până în prezent, iar 70 au fost declarate vindecate, în judeţul Suceava, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Diana Găşpărel.

Potrivit Prefecturii Suceava, în prezent, se află în izolare voluntară la domiciliu un număr de 2.972 de persoane, cu peste 200 mai mult decât în ziua precedentă, iar alte 8.683 persoane au ieşit de sub incidenţa acestei măsuri. Persoanele aflate în autoizolare la domiciliu sunt clinic sănătoase, fără simptome specifice COVID-19.

Totodată, în carantină instituţionalizată sunt plasate 1.146 de persoane, cu 52 mai puţine decât la ultima raportare, iar de sub incidenţa acestei măsuri, după obţinerea avizului epidemiologic, au ieşit 529 persoane. În prezent mai sunt disponibile 867 de locuri pentru carantină instituţionalizată.

În ultimele 24 de ore, au acţionat pentru verificarea şi impunerea normelor instituite pe perioada Stării de Urgenţă 350 de poliţişti, 119 poliţişti locali, 16 militari şi 71 de jandarmi. Au fost verificate 2.853 de persoane aflate în autoizolare/carantină instituţionalizată şi 86 de societăţi comerciale, fiind aplicate 144 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 325.000 lei şi s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”