Suceava: Angajata unei CARP, trimisă în judecată pentru delapidare; prejudiciul - peste 1,6 milioane lei

Suceava: Angajata unei CARP, trimisă în judecată pentru delapidare; prejudiciul - peste 1,6 milioane lei

Angajata unei case de ajutor reciproc a pensionarilor (CARP) din judeţul Suceava a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzată de delapidare.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului, din luna mai 2005, inculpata a preluat gestiunea unui punct de lucru al CARP din zona rurală a judeţului Suceava, iar la data de 28.12.2010 i-a fost încheiat un contract individual de muncă.

În această calitate, inculpata avea acces la baza de date şi la datele personale ale clienţilor, activitatea sa infracţională fiind realizată prin folosirea datelor de indentificare a 366 persoane.

"Astfel, în perioada 25.05.2006- 07.08.2015, inculpata şi-a însuşit din gestiune şi folosit în interes personal, suma totală de 1.617.751,23 lei prin mai multe mijloace frauduloase, respectiv prin întocmirea în fals de adeverinţe de venit, contracte de împrumut şi dispoziţii de plată în numele unor membri ai casei de ajutor, prin nedepunerea la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava a sumelor încasate de la membri cu titlu de cotizaţie sau rată împrumut, prin retragerea din cotizaţiile membrilor a unor sume de bani fără acordul acestora sau prin falsificarea chitanţelor de depunere a diferitelor sume cu titlu de cotizaţii la rata împrumut (din prejudiciul total de 1.617.751,23 lei s-a recuperat suma de 455.874,97 lei)", se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Din prejudiciul total a fost recuperată, până la momentul dispunerii trimiterii în judecată, suma de aproape 456.000 lei, pentru diferenţă fiind instituit sechestrul asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul inculpatei.

Au fost identificate şi ridicate în original, un număr de 1.887 înscrisuri falsificate, respectiv contracte de împrumut, chitanţe, adeverinţe, dispoziţii de plată şi cereri de restituire, prin rechizitoriu solicitându-se instanţei de judecată a se pronunţa cu privire la desfiinţarea acestora.

"Se evidenţiază caracterul complex al cauzei generat de perioada extinsă în care a fost desfăşurată activitatea infracţională (25.05.2006 - 07.08.2015), numărul foarte mare al persoanelor audiate în cauză - 398, al actelor materiale - 1.017, respectiv 1.900, impunându-se verificarea şi analizarea fiecărui înscris ridicat, precum şi de valoarea ridicată a prejudiciului produs -1.617.751,23 lei", se mai arată în comunicatul de presă.

Sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută de una din persoanele fizice păgubite, sesizare la care ulterior au mai fost alăturate şi alte plângeri, respectiv sesizări din oficiu. AGERPRES / (AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”