Suceava: Aproximativ 400 de tineri, la o manifestare pașnică în fața Primăriei

Aproximativ 400 de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat în fața Primăriei Suceava pentru a comemora victimele tragediei din clubul Colectiv din București.

LIVE UPDATE O nouă zi de proteste în Piața Universității, după tragedia de la Colectiv
Este a doua seară, consecutiv când tinerii, mobilizați pe rețele de socializare, se manifestă în acest fel, însă joi s-au adunat în număr mult mai mare.

Participanții au spus că vor sta până la ora 20,00 la Primărie, după care se vor deplasa spre Prefectura Suceava din centrul orașului.

Cei care manifestă joi seara la Suceava poartă pancarte pe care scrie ''Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă'', Cine nu sare, nu vrea schimbare'', ''Nu vrem stat condus de popi, securiști și interlopi'' și au strigat ''București, nu uita, Suceava-i de partea ta'', ''Singura soluție, înc-o revoluție'' și ''Nu stați la balcoane, că muriți de foame''.

Polițiști și jandarmi sunt mobilizați în zonă pentru a asigura liniștea și ordinea publică. Până la această oră participanții s-au manifestat pașnic, fără a se înregistra incidente.

AGERPRES/(AS — autor: Silvia Marcu, editor: Mihai Simionescu)


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

2 Scandalul din AUR ia proporții!

3 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

4 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...