Suceava: Două persoane decedate după ce au căzut cu maşina într-o acumulare cu apă, la Liteni

Două persoane au decedat, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a părăsit partea carosabilă şi a căzut într-o acumulare cu apă pe raza localităţii Liteni, comuna Moara, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Sursa citată a precizat că la faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale, un autocamion cu barcă pneumatică şi două ambulanţe SMURD, în sprijinul cărora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Pompierii au oprit cursul apei, au evacuat apoi apa cu ajutorul motopompelor, a fost asigurat autoturismul şi extras ulterior la mal.

După ce maşina a fost adusă la mal, au fost găsite în interior două persoane, un bărbat şi o femeie, pentru ambele victime fiind declarat decesul.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. AGERPRES / (AS - autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR