Suceava: Geantă cu bani şi documente a unui turist turc, găsită de jandarmi şi predată proprietarului

O borsetă cu 3.000 de lei, paşapoarte şi alte bunuri a fost găsită de un echipaj de jandarmi din Gura Humorului, pe o masă dintr-o terasă din apropierea pârtiei Şoimul, oamenii legii identificându-l pe proprietar - un turist turc - şi returnându-i-o.

Suceava: Geantă cu bani şi documente a unui turist turc, găsită de jandarmi şi predată proprietarului (Imagine: Adi Piclisan/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, un echipaj de jandarmi din Gura Humorului a găsit o borsetă pe o masă dintr-o terasă din apropierea pârtiei de schi Şoimul.

În interiorul borsetei se aflau 3.000 de lei, două paşapoarte emise de autorităţile turceşti, 33 de bilete de călătorie, un stick de memorie USB şi o agendă.

În urma cercetărilor, jandarmii l-au identificat pe proprietarul borsetei, un turist turc, în vârstă de 50 de ani, şi i-au înapoiat bunurile găsite.

Bărbatul a spus că a mâncat la localul respectiv împreună cu grupul său de turişti, apoi a plecat, uitând borseta pe masă.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal