Suceava: În 24 de ore s-a dublat numărul persoanelor în autoizolare la domiciliu; 2.061 persoane declarate vindecate în judeţ

Suceava: În 24 de ore s-a dublat numărul persoanelor în autoizolare la domiciliu; 2.061 persoane declarate vindecate în judeţ

Numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu a crescut semnificativ în ultimele 24 de ore, ajungând la 774 comparativ cu 361 în ziua precedentă, iar alte 15.005 persoane au ieşit de sub incidenţa acestei măsuri, a informat, luni, Prefectura Suceava.

În carantină instituţionalizată sunt plasate 581 de persoane, iar 2.520 persoane au ieşit din carantină de la instituirea stării de urgenţă şi până în prezent.

Sursa citată a precizat că, în conformitate cu situaţia întocmită de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, la nivelul judeţului se înregistrează un număr de 2.061 de persoane declarate vindecate, iar până în prezent s-au efectuat 16.837 teste.

Pe de altă parte, Prefectura a anunţat că valabilitatea documentelor emise de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (permisele de conducere româneşti, autorizaţiile de circulaţie provizorie, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/ transcriere/ certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere româneşti/străine sau duplicate), care au expirat în perioada Stării de Urgenţă, se prelungeşte şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României pentru intervalul de 90 zile disponibil pentru preschimbarea acestora, după încetarea stării de urgenţă.

Totodată, sursa citată a informat că s-a reluat activitatea cabinetelor de medicină dentară, pentru cazurile care nu reprezintă urgenţe, cu respectarea măsurilor de prevenire şi control a răspândirii COVID-19.

De asemenea, recomandă persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, din categoriile vulnerabile, să limiteze pe cât de mult posibil deplasările şi să evite locurile aglomerate, pentru a se reduce riscul infectării cu noul coronavirus. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /