Suceava: Șefa Casei Județene de Pensii, ridicată de procurorii DNA

Directorul Casei Județene de Pensii Suceava (CJP), Maria Camelia Chițul, a fost ridicat, marți, la amiază, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și condus la audieri.

Chițul este anchetată într-un dosar privind fapte de corupție vizând două infracțiuni de trafic de influență și două de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinații publicității. Aceasta este suspectată de angajarea ilegală a două persoane pe funcții de execuție în cadrul CJP Suceava.

Prima faptă de trafic de influență a avut loc în luna iunie a anului trecut, iar a doua în luna octombrie 2016.

Concursurile pentru angajarea persoanelor s-au desfășurat în noiembrie 2016 și, respectiv, ianuarie 2016.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că față de directorul CJP vor fi adoptate măsuri preventive, însă susțin că tipul măsurii va fi stabili abia după audieri, în funcție de cursul anchetei.

Procurorii DNA au efectuat, marți, percheziții atât la sediul Casei Județene de Pensii Suceava, cât și la domiciliile persoanelor suspectate de fraudarea concursurilor.

'În cursul zilei de 31 ianuarie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații situate în municipiul Suceava dintre care una reprezintă sediul unei instituții publice, respectiv sediul Casei Județene de Pensii Suceava și 2 locații, domiciliile unor persoane fizice', se arată într-un comunicat al DNA.

AGERPRES/ (AS-autor: Cristian Lupașcu, editor: Diana Dumitru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români