Summitul aniversar de la Roma: Statele fondatoare ale Comunității Europene au semnat de fapt în 1957 un tratat în alb

Summitul aniversar de la Roma: Statele fondatoare ale Comunității Europene au semnat de fapt în 1957 un tratat în alb

Cele șase țări fondatoare ale Comunității Europene au semnat pagini în alb atunci când au parafat Tratatul de la Roma în 1957, povestește pentru AFP unul dintre jurnaliștii prezenți la eveniment.

David Willey, pe atunci un tânăr jurnalist în vârstă de 24 de ani, a fost trimis de agenția de presă Reuters pentru a acoperi 'evenimentul', care nu a părut să fie unul de importanță pentru presa britanică.

"Eram cel mai tânăr din birou", iar pentru Reuters semnarea acestui tratat "nu a fost considerată ca un mare subiect", explică David Willey, în prezent pensionar după ce a fost corespondent la Roma pentru BBC timp de peste 35 de ani.

Pentru că Marea Britanie nu era atunci parte a tratatului care instituia Comunitatea Economică Europeană (CEE) și nici a celui prin care era creată Comunitatea Energiei Atomice (EURATOM), publicațiile britanice au fost mai degrabă discrete.

Ziarul The Times de la Londra "nu a consacrat (evenimentului) decât o treime de coloană", își amintește David Willey arătând o copie a acestui articol.

Însă probabil că presa avea un motiv serios de a nu se interesa, deoarece cele șase țări fondatoare ale CEE (Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda) nu au semnat în cele din urmă decât un tratat 'în alb'.

"Amuzant este că noi am realizat abia ulterior că Tratatul de la Roma era de fapt plin cu pagini albe. Pentru că a trebuit să fie pregătit în grabă și pentru că organizarea Italiei nu a fost perfectă, ei au fost nevoiți să completeze paginile după" semnare, precizează jurnalistul pentru AFP.

Anecdota este confirmată de surse oficiale europene.

"Numai prima și ultima pagină din cele două mari volume au putut fi imprimate la timp. Între cele două pagini, nimic altceva decât pagini albe", afirmă astfel Albert Breuer, unul dintre responsabilii cu logistica evenimentului din 1957, citat pe site-ul oficial al Uniunii Europene.

Potrivit acestui fost funcționar, nu a fost doar vina organizatorilor italieni. Elvețienii au avut și ei un rol, prin faptul că au blocat trenul care trebuia să ducă documentele de la Bruxelles la Roma. În plus, personalul care se ocupa de întreținerea sălii unde au lucrat apoi experții au aruncat la gunoi o mare parte din variantele de lucru ale tratatului.

Liderii țărilor din Uniunea Europeană, cu excepția Marii Britanii, se reunesc sâmbătă la Roma pentru un summit aniversar menit a celebra 60 de ani de la tratatul fondator și a trasa direcțiile viitoare, în contextul unor crize precum ieșirea Marii Britanii, valul migraționist, dificultățile economice sau pericolul terorismului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bolojane, cu eliminarea porcăriilor ăstora trebuia să începeți, nu cu birurile pe poporul de rând

2 Judecați voi! / Savonea a deschis calea revizuirii dosarului ICA, iar Dan Voiculescu nu numai că nu va mai plăti niciun leu, dar va lua înapoi milioane …

3 Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”

4 VIDEO Prima dovadă că o dronă americană MQ-9 „Reaper” a încercat să doboare în premieră un obiect zburător neidentificat

5 BREAKING Rusia amenință Polonia și, ca pe timpuri, îi cere să reexamineze decizia închiderii graniței cu Belarusul