„Sună-mă când ajungi!", mesajul trimis de multe mame copiilor din trenul morţii, a devenit sloganul grecilor furioși

„Sună-mă când ajungi!", mesajul trimis de multe mame copiilor din trenul morţii, a devenit sloganul grecilor furioși

„Sună-mă când ajungi!", a devenit slogan al manifestanţilor furioşi după coliziunea feroviară soldată cu 57 de morţi, între care numeroşi tineri, relatează AFP, citsată de Agerpres .

Protest în Grecia. FOTO Profimedia

Bannere pe care era scrisă această frază ce s-a răspândit rapid pe reţelele sociale în orele care au urmat după accidentul de tren de pe 28 februarie au fost purtate de mulţimea care a defilat în toată ţara miercuri.

În câteva zile, „Sună-mă când ajungi" a devenit echivalent pentru Grecia indignată cu "I can't breathe", sloganul apărut în SUA după moartea în mai 2020 a afro-americanului George Floyd, care s-a sufocat sub genunchiul unui poliţist alb.

Se mai scandează „Te vom răzbuna, micuţule"

La Atena, tinerii furioşi au scandat, de asemenea: „Trimite-mi un mesaj când ajungi! Nu ai ajuns niciodată. Te vom răzbuna, micuţule".

Grecia este o ţară în care familia este un element puternic al societăţii.

„Sună-mă când ajungi rezumă mentalitatea părinţilor în Grecia, în special a mamei care se îngrijorează dacă nu ştie că este bine copilul său", a explicat pentru AFP o mamă de peste 50 de ani, care are doi copii şi lucrează în cadrul administraţiei municipale şi care a ieşit miercuri să protesteze la Atena.

Este mesajul pe care toate mamele din Grecia îl trimit. Acest slogan este „reluat peste tot pentru că este destul de semnificativ: aceşti copii nu îşi vor revedea familiile pentru că guverne, companii nu au avut grijă" de sistemele de securitate feroviare, spune şi Giota Tavoulari, de 58 de ani, din sindicatul farmaciştilor.

În multe școli, elevi din ciclu primar, de liceu şi de colegiu au aşezat pe jos zeci de rucsacuri pentru a forma acest mesaj „pare me otan phtasis!", „sună-mă când ajungi!" sau uneori „trimite-mi un mesaj când ajungi!".

Printre victimelei „tragediei naţionale", cum au numit-o autorităţile greceşti, e rau mulți studenţi care se întorceau la Salonic , marele oraş universitar din nordul ţării, după un weekend prelungit.

„Mamă, am ajuns!"

Presa din Grecia au afirmat că acest mesaj face parte din mărturia mamei unei victime care a relatat că a primit un telefon de la fiul ei de 23 de ani care se afla în trenul Atena-Salonic.

„Mamă, este prea multă lume în tren. Nu am văzut niciodată un tren atât de plin. Te sun când ajung, vino să mă iei!", i-a spus acest tânăr mamei lui, potrivit site-ului de ştiri LIFO.

La protestele din Patras , oraş universitar din Pelopones, manifestanții au plasat în fruntea mulţimii de la protest o instalaţie care reprezenta un sicriu înconjurat cu baloane negre pe care era plasat mesajul: „Mamă, am ajuns!".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

3 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

4 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”