Sunt mii de astfel de cazuri în toată România/Mărturia unei femei care a refuzat internarea după ce a fost testată pozitiv: În cele două săptămâni, nu am primit niciun telefon şi nimeni nu a verificat dacă respect condiţiile izolării

Sunt mii de astfel de cazuri în toată România/Mărturia unei femei care a refuzat internarea după ce a fost testată pozitiv: În cele două săptămâni, nu am primit niciun telefon şi nimeni nu a verificat dacă respect condiţiile izolării

O femeie de 29 de ani, din București, Silvia Caraiman, a relatat pentru Recorder.ro cum decurs relația cu autoritățile după ce a fost testată pozitiv pentru coronavirus, dar a refuzat internarea. Ea susține că în acest timp autoritățile nu au verificat dacă respectă condițiile de izolare la domiciliu iar după cele 14 zile de izolare i s-ar fi spus că nu mai poate fi retestată pentru că laboratoarele sunt foarte aglomerate.

”În tot timpul ăsta, am simţit că sunt a nimănui, că sunt singură, pentru că nimeni nu mă sprijină în niciun fel şi nici măcar nu-mi arată că au intenţia. Nu mi-a spus nimeni că, dacă refuz internarea, nu se mai interesează nimeni de mine”, susține Caraiman în mărturia publicată de Recorder.ro

Redăm mai jos un pasaj relevant

”În cele două săptămâni, nu am primit niciun telefon şi nimeni nu a verificat dacă respect condiţiile izolării. Aş fi putut să ies din casă oricând şi nimeni n-ar fi ştiut. Şi sunt convinsă că alţi oameni, care poate n-au aceeaşi conştiinţă, au ieşit din casă când au văzut că nu-i controlează nimeni.

Am încercat să mă interesez de concediul medical, mai întâi la doctorul de familie. El mi-a spus că nu poate să mă ajute, că sunt un pacient pozitiv care stă în izolare şi nu există procedură pentru asta. Dacă aş fi fost în izolare, suspectă de COVID, ar fi putut. Dar aşa nu. Am sunat şi la spital, dar nici ei nu aveau habar ce să-mi spună. Îi auzeam vorbind: „Vrea concediu medical, ce-i zic?“ „Să se ducă la medicul de familie, că noi nu dăm!“ Mă simţeam prost să-i deranjez pentru mizilicuri; îmi imaginam că sunt foarte aglomeraţi, că au cazuri grave, că stau toată ziua în costumele alea insuportabile.

Am întrebat şi la Casa de Asigurări de Sănătate. „Teoretic, ar trebui să primiţi concediu în baza unui document de la DSP“. Am sunat la DSP: „Noi n-am oferit niciodată niciun document“. Toţi îmi spuneau că e un vid legislativ, că nu au nicio informaţie şi că nu pot să mă ajute. „Nu ştim, aşteptaţi, mai sunaţi.“ Am aşteptat.

Când am început să mă apropii de finalul perioadei de izolare, am încercat să mă interesez ce trebuie să fac. Nu puteam să ies din casă fără un test negativ. Aşa că am început iar cu telefoanele: medicul de familie m-a trimis la DSP. La DSP, am găsit o doamnă atât de flegmatică încât mi se părea că face tot posibilul să închidă telefonul mai repede: „Nu ştim, nu putem să vă dăm niciun răspuns, nu avem proceduri, dacă s-a terminat perioada de izolare, teoretic, puteţi să ieşiţi, n-ar trebui să mai fiţi contagioasă“ „Şi dacă mă testez la privat şi am iar rezultat pozitiv?“ „Vă internaţi sau staţi 14 zile în izolare“ Ca şi când cele două săptămâni care trecuseră n-ar fi existat! Mi s-a spus că ei nu mai retestează, pentru că laboratoarele sunt pline şi e foarte aglomerat. Aşa că pot să ies şi să-mi văd de viaţă.

M-am hotărât să mă testez la privat. Nu mă lăsa conştiinţa să ies din casă fără să am garanţia că nu mai port virusul. Marţi, pe 21 iulie, am primit rezultatul: sunt în continuare pozitivă.

Nu mai înţelegeam nimic, aşa că am început din nou să dau telefoane. La DSP nici măcar nu-mi mai răspundea nimeni. Medicul de familie, din nou, nu știa cum să mă ajute. Mi-a recomandat să contactez linia verde pentru Covid. Și așa am ajuns să sun la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Le-am explicat din nou situaţia şi am ajuns la o doamnă de la Ministerul Sănătăţii. Ea mi-a spus că va trimite datele mele la DSP şi că o să mă contacteze ei. Să aştept. Să aştept, din nou. După trei săptămâni, încă sunt în casă şi aştept un test negativ. Nu mai pot susţine financiar încă o testare la privat. Aşa că aştept.

În tot timpul ăsta, am simţit că sunt a nimănui, că sunt singură, pentru că nimeni nu mă sprijină în niciun fel şi nici măcar nu-mi arată că au intenţia. Nu mi-a spus nimeni că, dacă refuz internarea, nu se mai interesează nimeni de mine. Înţeleg că nu au un sistem bine pus la punct, cu proceduri clare. Dar nimeni nu vrea să-şi asume nimic! Fiecare e după cum bate vântul. La televizor, politicienii se plâng că au ieşit oamenii din spitale, dar ei se ceartă încontinuu şi le ia două săptămâni să dea o lege vitală pentru toată lumea!”

Citește integral pe Recorder.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa arată Sharapova în realitate. Restul e photoshop și iluzie...

2 Așa o fi?

3 ...

4 ...

5 Progresista Maia Sandu ocolește discret cuvântul „unire” în mesajul de 1 Decembrie