Superligă: Victorie dramatică a Universității Craiova cu Petrolul (2-1)

Superligă: Victorie dramatică a Universității Craiova cu Petrolul (2-1)

Universitatea Craiova a învins-o dramatic pe Petrolul Ploieşti, cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.

Victorie cu multe emoții a gazdelor, pe Ion Oblemenco. Foto: https://www.ucv1948.ro/

Universitatea a dominat jocul categoric şi şi-a creat câteva ocazii de gol, însă nu a reuşit să fructifice, jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi părând lenţi, neinspiraţi şi apăsaţi de situaţia din clasament în prima repriză.

Petrolul nu a făcut altceva decât să se apere în prima repriză, dar după pauză a jucat mai curajos şi a reuşit să deschidă scorul prin nigerianul Christian Irobiso (58), în urma unui corner executat de Mario Bratu.

Rădoi a efectuat mai multe schimbări în echipă şi Universitatea a izbutit egalarea în min. 76, când croatul Ante Roguljic (intrat pe teren în min. 70) a executat bine o lovitură liberă, portarul Octavian Vâlceanu a respins, dar Alexandru Cîmpanu a fost atent şi a şutat la colţul scurt.

Golul victoriei a fost marcat de brazilianul Rivaldinho, din plonjon, la centrarea lui Roguljic (90+2). Rivaldinho, introdus în min. 60, a înscris primul său gol în tricoul echipei craiovene.

La Universitatea a debutat în acest meci portarul lituanian Giedrius Arlauskis.

Petrolul a suferit a cincea sa înfrângere consecutivă.

Universitatea venea după două meciuri fără victorie (un egal şi un eşec).

Universitatea Craiova - FC Petrolul Ploieşti 2-1 (0-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova

Au marcat: Alexandru Cîmpanu (76), Rivaldinho (90+2), respectiv Christian Irobiso (58).

Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); al patrulea oficial: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti)

Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitru asistent video: Stelian Slabu (Braşov)

Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…