Surpriză de proporții în partidul lui Nehammer

Europa Liberă a discutat pe subiectul aderării a complete la spațiul Schengen pentru România și Bulgaria cu europarlamentarul austriac Othmar Karas, prim-vicepreședinte al Parlamentului European și vicepreședintele al partidului condus de Karl Nehammer, cancelarul Austriei, principalul opozant al ridicării restricțiilor de liberă circulație în cazul celor două țări.

Othmar Karas, în dialog cu reporterul Europa Liberă prezent la Congresul PPE.
Othmar Karas, în dialog cu reporterul Europa Liberă prezent la Congresul PPE.

Poziția lui Karas este diametral opusă de a șefului său de partid și înaltul oficial austriac a avansat chiar un termen al rezolvării problemei: până la sfârșitul acestui an.

„Poziția mea a fost întotdeauna clară, am susținut opinia Parlamentului European, suntem în favoarea extinderii accesului la spațiul Schengen pentru România și Bulgaria, este o necesitate, a venit timpul să atingem acest obiectiv și majoritatea din partid (PPE, n.r.), din Comisia Europeană și Consiliul Europei sprijină această extindere”, a declarat Karas pentru Europa Liberă.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR