Surpriză la Clinceni, Unirea Slobozia–FCSB 2-2

Unirea Slobozia a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa campioană a României, FCSB, într-un meci din etapa a doua din Superligă.

La Clinceni, Alexandru Musi l-a încercat pe Denis Rusu cu un şut din careu, în minutul 16, pentru ca gazdele să treacă pe lângă gol două minute mai târziu, când Ariel Lopez a reluat cu capul, la un corner. Bucureştenii au deschis scorul după un corner, în minutul 34. Marius Ştefănescu a executat cornerul, iar Lixandru a înscris. În minutul 36 gazdele au restabilit egalitate, tot după un gol din corner, marcat de Filip Ilie. În partea secundă, FCSB a primit un penalti, după consultarea Var, în minutul 54, pentru un fault asupra lui Olaru. Acelaşi Olaru a transformat şi elevii lui Charalambous au trecut în avantaj, cu 2-1. Gazdele au reuşit să egaleze în minutul 90, prin tânărul Andrei Dorobanţu, gol superb, din voleu, de la marginea careului. În minutul 90+3 Ngezana a trimis în transversala propriei porţi şi s-a încheiat 2-2. Unirea Slobozia are patru puncte după primele două etape, în timp ce campioana FCSB a adunat doar două puncte.

UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu – P. Medina, Antoche, Pospelov, D. Şerbănică - A. Lopez, Coadă (Pacionel 80) - S. Camara (Aganovic 58), Purece (J. Gele 58), Christ Afalma (Bărbuţ 70) - F. Ilie (A. Dorobanţu 58). ANTRENOR: Adrian Mihalcea

FCSB: Târnovanu – Antwi (V. Creţu 75), Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru (Edjouma 56), Şut – M. Ştefănescu (Al. Băluţă 56), Olaru (Baba Alhassan 82), Al. Musi - D. Popa (Miculescu 56). ANTRENOR: Elias Charalambous

Cartonaşe galbene: Purece 49, D. Rusu 64, A. Lopez 90+1 / Dawa 48

Arbitri: Vlad Baban - Florian Alexandru Vişan, Adrian Vornicu - Ionuţ Coza

Arbitri VAR: Claudiu Marcu – Ovidiu Artene

Observator: Corneliu Fecioru


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic