Surse PSD. În noul guvern este și viitorul președinte al partidului. El a fost cerut de tabăra Tudose-Vlase

Surse PSD. În noul guvern este și viitorul președinte al partidului. El a fost cerut de tabăra Tudose-Vlase. Surse din PSD spun că în formula guvernamentală care va fi votată și învestită joi se află și viitorul președinte al partidului.

Sursele spun că este vorba despre Victor Negrescu, cel care va ocupa funcția de ministru al afacerilor europene. Aceleași surse spun că Negrescu a fost introdus în formula guvernamentală de tabăra Tudose-Vlase. Puțină lume știe, dar Tudose, Gabriel Vlase și Valeriu Zgonea au fondat organizația de tineret a PDSR. Sub, da ați ghicit, patronajul lui Viorel Hrebenciuc. 

Victor Negrescu este în prezent europarlamentar, cu un salariu foarte mare la care va fi nevoit să renunțe prin funcția pe care o va deține în Guvernul Tudose.

Aceleași surse mai vorbesc și despre un puci mai vechi anti-Dragnea pus la cale de tripleta Tudose-Vlase-Zgonea. Tudose a fost trădat de cei doi în chiar ziua în care ar fi trebuit să-i ceară lui Dragnea suspendarea din PSD. Dragnea s-a ales președinte și l-a executat pe Zgonea. Pe Tudose și Vlase i-a sărit din prima echipă Grindeanu. Însă Tudose a dovedit că „le are mari” și Dragnea a fost nevoit să provoace brusc o „remaniere necesară” pentru a-i da lui Tudose un post de ministru în guvern.

Se pare că avem de-a face nu numai cu o cedare de moment a lui Dragnea. Asistăm la o mișcare mult mai amplă...


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 „Aș fi putut să am doar grădinița sau 4 clase”. Aroganța șefului CJ Ilfov, Hubert Thuma, în scandalul CV-ului: „Am fost ales de oameni”

4 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”

5 Dezvăluirile unui fost ofițer KGB din culisele presupusei acțiuni de kompromat împotriva lui Trump la Moscova