Sute de imigranţi, dispăruţi într-un naufragiu în Mediterana care ar fi fost provocat intenţionat:

Sute de imigranţi, dispăruţi într-un naufragiu în Mediterana care ar fi fost provocat intenţionat:

Până la 500 de imigranţi sunt daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea la bordul căreia se aflau s-a scufundat săptămâna trecută în Mediterana, un naufragiu care ar fi fost provocat de către călăuze potrivit unor supravieţuitori, a anunţat luni Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, relatează AFP.

Doi palestinieni, salvaţi joi în apropiere de Malta de către un portcontainer panamez, au declarat că la bord se aflau aproximativ 500 de persoane, a anunţat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). Călăuzele au provocat naufragiul în mod intenţionat, susţin cei doi, citaţi de Organizaţie.

Autorităţile italiene au deschis o anchetă, iar dacă aceste informaţii vor fi confirmate "va fi vorba despre cel mai grav naufragiu din ultimii ani", cu atât mai mult cu cât nu ar fi vorba despre un accident, ci despre o "crimă în masă", a denunţat organizaţia.

Debarcaţi sâmbătă de către portcontainer la Pozzallo, în sudul Siciliei, cei doi tineri, interogaţi separat, au povestit că au plecat de la Damietta, în Egipt, împreună cu alte aproximativ 500 de persoane, între care se aflau sirieni, palestinieni, egipteni şi sudanezi.

Potrivit mărturiilor celor doi palestinieni, originari din Fâşia Gaza, traficanţii de persoane i-au obligat pe imigranţii clandestini să schimbe ambarcaţiunea, cerându-le, miercuri, să sară într-o ambarcaţiune mai mică şi, aparent, mai precară.

Când pasagerii s-au răzvrătit, traficanţii, care se aflau la bordul altui vapor, au împins cu acesta în zona pupei ambarcaţiunii imigranţilor, care s-a scufundat. Cei doi palestinieni au fost salvaţi din apă o zi şi jumătate mai târziu.

"Alţi nouă supravieţuitori au fost salvaţi de nave greceşti sau malteze, dar se pare că toţi ceilalţi au pierit", a declarat pentru AFP Flavio Di Giacomo, un purtător de cuvânt al OIM în Italia.

 


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 „Colega noastră e în concediu medical” / Ce spun angajații din primăria Livezile, după ce edilul comunei a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată în…

4 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?