Sute de pompieri se luptă cu un incendiu de proporţii la graniţa dintre Republica Cehă şi Germania - VIDEO

„Obiectivul nostru este de a reduce suprafaţa afectată pe cât de mult posibil”, a declarat un purtător de cuvânt pentru televiziunea publică CT referindu-se la incendiul care în prezent afectează circa 1.000 de hectare de teren, informează DPA, citată de Agerpres . .

Parcul Naţional „Elveţia boemă” este situat în apropierea graniţei cu Germania, iar incendiul s-a răspândit şi dincolo de graniţă.

Focarul nu a fost încă adus sub control la o săptămână după ce a izbucnit. Suprafeţele problematice includ o zonă denumită Deep Valley şi stâncile de deasupra oraşului de graniţă Hrensko, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

În partea cehă, circa 250 de vehicule de pompieri, precum şi şase elicoptere alături de cinci aeronave pentru stingerea flăcărilor sunt pregătite pentru intervenţie.

Veştile sunt bune pentru cei aproape 100 de rezidenţi ai municipalităţii Vysoka Lipa nevoiţi să-şi părăsească locuinţele pentru a se pune la adăpost din calea flăcărilor care se apropiau. Aceştia s-au putut reîntoarce în casele şi apartamentele lor.

În Hrensko, există temeri potrivit cărora sezonul turistic de vară ar putea fi ratat. Circa 400.000 de persoane participă în fiecare an la excursii în Kamnitz prin Edmundsklamm, un defileu stâncos.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...