Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul

Taiwanul a raportat sâmbătă o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită în China, relatează Reuters.

Nave militare în insula Taiwan FOTO: arhivă

Nave militare în insula Taiwan FOTO: arhivă

Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de arme al Taiwanului, în ciuda absenţei unor legături diplomatice oficiale. Blinken a declarat că a subliniat "importanţa critică" a menţinerii păcii şi stabilităţii peste strâmtoare în timpul vizitei în China, scrie Agerpres.

Taiwanul, guvernat democratic, s-a confruntat cu o presiune militară sporită din partea Chinei, care consideră insula ca fiind propriul său teritoriu. Guvernul Taiwanului respinge aceste pretenţii.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că începând de sâmbătă, de la ora 9:30 a.m. (01.30 GMT), a detectat 22 de avioane militare chineze, inclusiv avioane de luptă Su-30, dintre care 12 au trecut linia mediană la nord şi centru Taiwanului.

Linia a servit cândva drept graniţă neoficială între cele două părţi, peste care nu trecea niciuna dintre forţele militare ale celor două părţi, dar forţele aeriene chineze trimit acum în mod regulat avioane peste ea. China afirmă că nu recunoaşte existenţa acestei linii.

Ministerul taiwanez al Apărării a menţionat că avioanele au fost implicate în "patrule comune de pregătire de luptă" cu nave de război chineze, adăugând că aeronavele şi navele taiwaneze au răspuns "în mod corespunzător". Acesta nu a oferit mai multe detalii.

Forţele armate ale Taiwanului sunt bine echipate şi bine antrenate, dar sunt eclipsate de cele ale Chinei, în special forţele navale şi aeriene, care răspund aproape zilnic la misiunile chinezeşti.

China consideră că Taiwanul este cea mai importantă problemă în relaţiile sale cu Statele Unite, iar Beijingul a cerut în mod repetat Washingtonului să pună capăt vânzărilor de arme către Taiwan.

Preşedintele ales al Taiwanului, Lai Ching-te, îşi va prelua funcţia la 20 mai, după ce a câştigat alegerile din ianuarie. Beijingul îl consideră un separatist periculos şi a respins apelurile sale repetate la negocieri.

Lai a declarat joi că Beijingul ar trebui să aibă încrederea de a discuta cu guvernul legal ales al Taiwanului. La fel ca şi preşedintele demisionar Tsai Ing-wen, Lai spune că doar poporul taiwanez poate decide viitorul Taiwanului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR