Tarcea, la bilanţul DNA: Justiţia în general şi mai ales parchetele trec printr-o perioadă de criză

Tarcea, la bilanţul DNA: Justiţia în general şi mai ales parchetele trec printr-o perioadă de criză

Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a vorbit miercuri, la bilanţul DNA, despre perioada de criză prin care trece justiţia din România.

"Deşi suntem la un moment de bilanţ, când se spun vorbe frumoase şi se exprimă aprecieri, nu putem să nu recunoaştem că Justiţia în general şi mai ales parchetele trec printr-o perioadă de criză, indusă sau nu, dar este o perioadă de criză, trebuie să conştientizăm asta. Pentru că trăim un moment în care România întreagă parcurge un curs intensiv de drept, curs predat nu de teoreticieni au dreptului, ci de persoane care au interes în soluţionarea propriilor cauze şi de persoane care nu au absolvit niciodată cursurile unei facultăţi de drept", a spus Tarcea.

Ea a recunoscut că este prima oară când şi-a pus întrebarea dacă preşedintele ÎCCJ trebuie să participe la bilanţul DNA.

"Trăim într-un prezent în care se încearcă inocularea ideii că Justiţia nu trebuie realizată potrivit principiilor de drept general consacrate, ci potrivit indicaţiilor care se desprind din acest curs intensiv de drept la care participă toată ţara. Tuturor cursanţilor, însă, aş dori să le reamintesc un lucru, şi anume faptul că dreptul înseamnă în primul rând morală. De aceea, din punctul meu de vedere, persoanele şi entităţile care au o relaţie controversată cu morala nu au a comenta despre modul în care se face justiţie, tot aşa cum persoanele din sistem care au o relaţie controversată cu morala nu au ce să caute în înfăptuirea actului de justiţie", a mai spus Tarcea.

Ea a arătat că ultima perioadă parcursă a dovedit din plin cât rău pot face justiţiei comportamente neadecvate sau chiar nelegale, "comportamente ale celor investiţi cu nobila misiune de a înfăptui justiţia".

"Cred că este momentul - ca tot ceea ce este minciună şi manipulare în spaţiul public (...) - să observăm obiectiv şi imparţial cauzele dinăuntru, din interiorul sistemului nostru, acele cauze care sunt de natură de crea suspiciune şi neîncredere şi să le înlăturăm", a mai declarat Cristina Tarcea.

Ea şi-a exprimat speranţa ca "atacurile nesfârşite din ultima perioadă" să nu aibă drept rezultat intimidarea celor care lucrează în slujba dreptăţii.

"Pentru că aşa cum am mai spus-o şi cu altă ocazie, am fost şi am rămas adepta unei idei, şi anume a ideii că doar o societate curată este cheia succesului în drumul spre democraţie şi modernitate. Din păcate, toate experimentele, toate reformele, toate revoluţiile la care sistemul judiciar a fost supus de-a lungul timpului au omis tocmai simplul cetăţean şi dorinţa acestuia de a se face dreptate socială. De aceea, într-o societate imperfectă este obligaţia noastră de a păstra speranţa oamenilor pentru dreptate socială şi de a o înfăptui, în acelaşi timp", a afirmat preşedintele ÎCCJ.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a prezentat miercuri, la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional din Bucureşti, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, raportul de activitate al DNA pe anul 2017. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”