Tăriceanu: ALDE poate susţine un Cabinet Orban, dar nu necondiţionat; fără PMP şi fără OUG pe Justiţie

ALDE poate susţine în Parlament învestirea Guvernului Orban, dar nu necondiţionat, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a precizat că printre condiţii se numără menţinerea cotei unice de impozitare, continuarea marilor proiecte de infrastructură, fără ordonanţe de urgenţă privind Justiţia şi lipsa reprezentanţilor PMP din Cabinet.

"Aseară am avut o întâlnire cu toţi parlamentarii ALDE, am avut o discuţie destul de lungă şi foarte utilă pentru a ne contura poziţia pe care o vom adopta la discuţia cu delegaţia PNL. Mă aştept ca, în aceste zile, Ludovic Orban, în calitate de premier desemnat, să vină la o discuţie, haideţi să-i spunem poate chiar o negociere, pentru care noi am enunţat în linii mare condiţiile pe care le avem în susţinerea Guvernului. Am declarat de principiu că, da, putem susţine un Guvern, dar nu necondiţionat. Vom avea unele condiţii, unele dintre ele le-am şi menţionat în public, fără ordonanţe de urgenţă pe Justiţie, ca să respectăm, cred că inclusiv pentru PNL este valabil acest lucru, rezultatul referendumului, chiar dacă noi am votat împotrivă. Mi se pare normal să respectăm rezultatul referendumului. Dorim menţinerea cotei unice de impozitare, vrem să ştim exact care sunt politicile mari de infrastructură pe care urmează să se concentreze efortul bugetar al viitorului Guvern şi nu numai efortul bugetar, dar şi de organizare şi urmărire a lucrărilor şi probabil că vor mai fi şi altele", a afirmat Tăriceanu, la Senat.

Întrebat despre Secţia pentru investigarea magistraţilor, Tăriceanu a subliniat că ALDE nu va accepta o ordonanţă de urgenţă pe Justiţie. "În ce priveşte Secţia specială de investigare a magistraţilor am precizat foarte clar că nu văd de ce creează acum un deranj, atâta vreme cât aceasta funcţionează cu aceleaşi atribuţii când era în subordinea DNA, iar acum când este sub autoritatea CSM, care este garantul independenţei Justiţiei, cred că sunt mai multe şanse ca secţia să-şi facă datoria şi să nu se procedeze cum s-a procedat în trecut când peste 2.000 de magistraţi aveau dosare la DNA, care erau folosite bineînţeles pentru şantajul acestora".

El a amintit că există în Parlament un proiect de lege cu o serie de modificări care vizează şi această secţie. "Eu opinez că este foarte util să facem o dezbatere publică, la care să participe asociaţiile profesionale, să participe şi presa şi, desigur, Parlamentul să decidă în fine. (...) Pentru ALDE, dacă se încearcă orice formulă de a se interveni iarăşi cu OUG în Justiţie, atunci nu putem acorda sprijinul pentru formarea Guvernului, deci nu vom acorda votul", a adăugat Tăriceanu.

Pe de altă parte, liderul ALDE a subliniat că, atât timp cât există soluţii politice pentru constituirea unui Guvern şi a unei majorităţi, nu vede care ar fi rostul alegerilor anticipate, "decât prelungirea agoniei actualului Guvern".

El a reafirmat că ALDE nu va intra la guvernare. "Am discutat cu colegii mei, eforturile noastre vor fi orientate mai degrabă către reconstrucţia internă şi către accentuarea profilului ideologic al ALDE ca partid liberal. (...) Susţinem alegerea primarilor în două tururi. Se poate da o ordonanţă de urgenţă, dar nu foarte târziu, pentru că interferăm cu procesul electoral. Acest lucru nu l-am discutat, dar este o cerinţă să se treacă la alegerea primarilor în două tururi", a adăugat Tăriceanu. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Inter…

2 LIVE Peste 50.000 de români au votat deja în diaspora / GRAFIC Prezența la urne, mai mare decât în primul tur a…

3 VIDEO ALERTĂ / Rareș Bogdan, mesaj de ultimă oră! „Azi începe pedepsirea făptașilor măcelului din 10 august!”

4 Mesajul diasporei pentru Dăncilă!

5 BREAKING Diaspora dă cu votul în Dăncilă de-i zbârnâie mațele! S-au deschis și urnele din UK

recomandări

Te ia DNA: Dinu Pescariu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cele mai amuzante logo-uri fake