Tăriceanu întrebat despre acuzația lui Constantin că a preluat abuziv ALDE: ''Puneți altora astfel de întrebări''

Tăriceanu întrebat despre acuzația lui Constantin că a preluat abuziv ALDE: ''Puneți altora astfel de întrebări''

Copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat vineri, la o reuniune a aleșilor locali ALDE de la Poiana Brașov, întrebat despre acuzațiile lui Daniel Constantin că a preluat abuziv partidul, că nu dorește să răspundă unor astfel de întrebări.

"Puneți altora întrebări de genul acesta, nu mie", a răspuns Tăriceanu.

Prezent la reuniunea Ligii Aleșilor Locali ALDE de la Poiana Brașov, Tăriceanu a menționat că agenda acesteia se referă la problemele primarilor, viceprimarilor, președinților de Consilii Județene și la aplicarea programului de guvernare.

"Ne întâlnim cu primari, viceprimari, președinți de Consilii Județene și vicepreședinți, toți aleșii locali ALDE. Stăm și facem o discuție. Astfel de reuniuni sunt normale, în care discutăm problemele, preocupările de interes public care fac parte din agenda de lucru a colegilor mei și a noastră în general. Toate aceste lucruri și agenda pe care o discutăm astăzi derivă din programul de guvernare", a spus Tăriceanu.

Potrivit președintelui Ligii Aleșilor Locali ALDE, Ioan Țintean, vicepreședinte al CJ Bistrița-Năsăud, din cei 2700 de aleși locali, 17 sunt vicepreședinți ai Consiliilor Județene, 66 sunt primari și restul sunt vicepreședinți de municipii și orașe și consilieri locali.

"Vor fi trei părți (ale reuniunii n.red). În prima parte va fi o întâlnire între miniștrii care reprezintă Guvernul Grindeanu — ALDE, miniștrii Grațiela Gavrilescu și Viorel Ilie, în care vor fi discutate proiectele pe care vor să le dezvolte primarii în cadrul unităților administrativ-teritoriale. A doua problemă care va fi luată în discuție se referă la problemele specifice alesului local potrivit Legii 215/2001 cu modificările ulterioare, iar a treia problemă se va referi la Statutul aleșilor locali. În cadrul acestor modificări se vor face propuneri cu privire la calitatea de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență deoarece în situația actuală această formă în care aleșii locali sunt și primari și președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență nu este prevăzută foarte clar în ceea ce privește atribuțiile pe care le au de făcut în cazul în care există fenomene deosebite", a detaliat Ioan Țintean.

Copreședintele ALDE Daniel Constantin l-a acuzat joi pe colegul Călin Popescu-Tăriceanu , că "abuzul politic este oarecum parte a ADN-ului" său și a denunțat neregulile din partid, conduse de acesta, după alegerile din 11 decembrie.

"Abuzurile continuă acolo (n.r. la partid) — se schimbă oameni, se schimbă yale, se sechestrează lucruri. Astea sunt lucruri minore care țin de un anumit comportament și care, din păcate, a plecat de la co-președintele Tăriceanu și se pare că s-a dus și la o parte din colegii din teritoriu, ceea ce sigur că regret. Nu e vorba de mine. Sunt colegi din teritoriu și chiar de la organizațiile din București care nu mai au acces în sediu. Ceea ce se întâmplă în ALDE, din păcate, mai ales din partea unui om care se dorește a fi liberal și pozează în spațiul public ca liberal, este un abuz și o preluare ostilă", a afirmat Constantin joi, la Digi 24.

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria