Tăriceanu: Nu putem accepta unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului președinte în fruntea SIE

Tăriceanu: Nu putem accepta unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului președinte în fruntea SIE

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat luni că parlamentarii care fac parte din Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) nu vor vota propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de director al SIE, întrucât Mihai Răzvan Ungureanu a fost "unul dintre cei mai apropiați colaboratori" ai fostului președinte Traian Băsescu.

"Referitor la poziția ALDE față de propunerea președintelui, sunt două considerente pentru care nu vom vota această propunere. Primul considerent este unul eminamente politic și legat de votul pe care cetățenii l-au dat în 2012 la alegerile parlamentare și la referendum. Atunci, votul a fost unul covârșitor în favoarea înlăturării regimului Băsescu. Așadar astăzi, decizia noastră este una logică — nu putem accepta ca unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului președinte să fie numit în fruntea SIE", a declarat Tăriceanu la Senat.

Potrivit acestuia, cel de-al doilea motiv pentru care parlamentarii ALDE nu îl susțin pe Mihai Răzvan Ungureanu la șefia SIE ține de faptul că acesta a acumulat anumite "frustrări" politice, ceea ce nu îl recomandă pentru o astfel de funcție și de aceea propunerea președintelui "trebuie respinsă".

"Având în vedere evoluția politică a domnului Ungureanu în ultima perioadă, cu referire specială la anul 2014 în care cu toții am văzut în campania electorală cât de pătimaș era, cât de partizan putea să se prezinte, o astfel de persoană se decredibilizează pentru o funcție cum este aceea de șef de serviciu de informații, unde trebuie să punem o persoană echilibrată politică și, eventual, cu un profil politic mai slab conturat de preferință. Nu mai vorbesc de faptul că frustrările pe care domnul Ungureanu le-a acumulat începând cu demiterea sa din fruntea Guvernului și cu eșecul la prezidențiale, nu îl fac o persoană recomandată pentru o astfel de funcție. (...) Aceste lucruri le vor avea în vedere toți colegii membrii din grupul parlamentar la votul de, probabil, mâine (marți — n.r.) dacă Birourile vor decide în acest sens", a mai spus co-președintele ALDE.

Întrebat dacă parlamentarii ALDE iau în calcul posibilitatea de a nu participa la ședința plenului comun, în care va fi exprimat votul privind nominalizarea la SIE, acesta a replicat: "Nu am discutat încă lucrul acesta. O să îl discutăm împreună cu PSD și o să anunțăm împreună". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă