Tăriceanu: Preşedintele Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie, având în vedere decizia Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru persoane acuzate de corupţie, a declarat, joi, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

"În urmă cu puţine ore, Curtea Constituţională a invalidat propunerea preşedintelui Klaus Iohannis privind interzicerea amnistiei şi a graţierii pentru persoane acuzate de corupţie. E important de precizat că a existat unanimitate cu un scor de 8-0! Asta spune totul despre cât de constituţională a fost inţiativa dlui Klaus Werner Iohannis!", a scris Tăriceanu pe Facebook .

El a susţinut că "decizia CCR este de o maximă gravitate şi nu poate rămâne fără urmări pe măsură".

"Ea denotă că preşedintele Klaus Iohannis a atras poporul într-o aventură nesăbuită, momindu-l să facă un joc împotriva democraţiei însăşi. Pentru că amnistia şi graţierea - însemnând clemenţa faţă de oameni aflaţi în situaţii speciale - sunt măsuri care s-au născut odată cu istoria, acum mii de ani, şi nimeni nu şi-a permis vreodată, nici chiar comuniştii, să le ştirbească", a subliniat Tăriceanu.

Acesta a mai susţinut că preşedintele Iohannis a fost prevenit în legătură cu acest lucru.

"Klaus Iohannis nu are nicio scuză: a fost prevenit. După ce şi-a anunţat intenţiile, s-au scris nenumărate articole şi analize, s-au tras semnale de alarmă de către specialişti, a fost tras de mânecă până şi de susţinători ai lui. Am făcut-o şi noi în repetate rânduri, dar fără să-l înduplecăm. Parlamentul României a respectat votul de la 26 mai şi a propus proiecte de legi care să pună în practică dorinţele dlui Iohannis, chiar dacă a avertizat că iniţiativele sunt în afara legii fundamentale. Nimic nu l-a impresionat, nimic nu l-a abătut din drumul spre satisfacerea egoistă, meschină, a intereselor politico-electorale proprii", a mai scris Tăriceanu.

Preşedintele Senatului susţine că "Klaus Iohannis a reuşit să pună voinţa poporului român în cea mai delicată, mai gravă poziţie cu putinţă, aceea de a se exprima împotriva unor reguli aproape sacre ale statului de drept, întâlnite în toate ţările civilizate ale lumii".

"Klaus Iohannis nici măcar nu a lăsat poporul să aleagă cum crede de cuviinţă, ci a cerut răspicat şi neîncetat poporului să aleagă aşa cum vrea preşedintele: cine nu e cu mine, e împotriva mea! Klaus Iohannis a târât în aventura lui şi Parlamentul României, nevoit să se implice în transpunerea în viaţă a ideilor Marelui Cârmaci. Pentru gravele tentative de abatere a României de la normele statului de drept universal, anihilate azi de Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie.Imediat însemnând imediat!", a adăugat Tăriceanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR