Tăriceanu, referitor la semnarea joi a Acordului propus de preşedinte: Lipsă de respect faţă de rolul instituţiilor

Tăriceanu, referitor la semnarea joi a Acordului propus de preşedinte: Lipsă de respect faţă de rolul instituţiilor

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că semnarea, joi, a Acordului propus de preşedintele Klaus Iohannis, după ce CCR a amânat decizia referitoare la validarea referendumului din 26 mai, reprezintă o "lipsă de respect" din partea şefului statului faţă de rolul instituţiilor.

"Deşi Curtea Constituţională a decis astăzi amânarea dezbaterilor cu privire la verificarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, domnul Iohannis dă dovadă de dispreţ faţă de rolul instituţiilor din statul român şi anunţă că la Cotroceni, mâine, îşi aduce apropiaţii să semneze aşa-zisul Acord Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Nu este decât o nouă dovadă de disperare din partea preşedintelui şi de lipsă de respect faţă de rolul instituţiilor din statul român", a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook .

Preşedintele ALDE este de părere că, prin includerea în acest Acord a altor teme decât a celor pe care s-au pronunţat românii pe 26 mai, şeful statului nu a făcut altceva decât să deturneze scopul acestui referendum.

"Curtea Constituţională anunţă, tot azi, că un motiv al amânării deciziei este şi existenţa unei contestări a decretului preşedintelui de convocare a referendumului şi, ca atare, a referendumului în sine. Şi atunci, care este graba domnului Iohannis în a forţa semnarea acestui Acord? Dacă judecătorii CCR vor decide că, poate, întrebările la acest referendum nu au fost constituţionale, atunci ce valoare va avea acest acord impus de domnul Iohannis? Sau domnul Iohannis consideră că prin semnarea acestui Acord de către câteva partide va putea pune presiune pe judecătorii Curţii Constituţionale, astfel încât să ia o decizie favorabilă domniei sale? Am spus de la început că domnul Iohannis, prin includerea în acest Acord a altor teme decât a celor pe care s-au pronunţat românii la referendum, nu a făcut altceva decât să deturneze scopul acestui referendum", a afirmat Tăriceanu.

În opinia sa, există "o deturnare a scopului referendumului în interesul strict electoral al preşedintelui Iohannis".

"Şi acum avem o nouă confirmare a acestui ţel electoral: domnul Iohannis îşi adună la masa de la Cotroceni noua sa 'familie', pe cei pe care îţi doreşte să îi folosească în lupta pentru răsturnarea Guvernului legitim PSD-ALDE. Căci, din nou, nu poate fi întâmplător momentul în care forţează semnarea acestui document de către doar o parte dintre partidele politice, exact înainte de votul pe moţiunea de cenzură. După ce preşedintele a anunţat intenţia acestui Pact, ALDE a spus că un asemenea document trebuie să fie rezultatul consultărilor între partidele parlamentare. Trebuie să fie un document care să însumeze propuneri de la toate formaţiunile politice, nu doar o hârtie impusă de un preşedinte aflat în campanie electorală. În profund dispreţ, deşi tema statului de drept este una omniprezentă altfel în discursul său, domnul Iohannis a ignorat propunerile pe care le-am făcut alături de colegii din ALDE. Domnul Iohannis nu înţelege ce înseamnă rolul preşedintelui, cel care ar trebui să asigure coeziunea în societate şi să elimine conflictele. Din nou, domnul Iohannis are un discurs care, în loc să unească o ţară şi o clasă politică, nu face altceva decât să dezbine şi să creeze o variantă de 'democraţie' pentru domnia sa şi prietenii domniei sale. Domnul Iohannis se îndepărtează astfel tot mai mult de la rolul constituţional de preşedinte al tuturor românilor şi de preşedinte deasupra partidelor politice şi devine, de facto, liderul opoziţiei politice", a adăugat Tăriceanu.

Ceremonia publică de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României va avea loc joi la Palatul Cotroceni . AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina