Ţările din UE trebuie să vaccineze doar "împreună", fără contracte bilaterale cu producători (ministru francez)

Ţările din UE trebuie să vaccineze doar "împreună", fără contracte bilaterale cu producători (ministru francez)

Ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să administreze "împreună" vaccinurile omologate pentru a putea spera la ridicarea din primăvară a unor restricţii impuse pentru stăvilirea pandemiei de coronavirus, însă portul măştii de protecţie şi gesturile-barieră "vor rămâne multă vreme", a avertizat marţi secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clement Beaune, informează AFP.

"Sperăm la mai puţine restricţii din primăvară, însă nimeni nu ştie când va reveni situaţia la normal. Ar fi absurd să avansăm o dată", a declarat el în timpul unui briefing în marja unor discuţii la Comisia Europeană.

"Portul măştii şi gesturile-barieră vor rămâne multă vreme. Ridicarea măsurilor de carantină şi a interdicţiilor de circulaţie va depinde de succesul campaniilor de vaccinare", a precizat Clement Beaune. "Însă nimeni nu ştie unde ne vom situa în luna iunie", a adăugat el.

Liderii europeni vor discuta prin videoconferinţă pe 21 ianuarie pentru a-şi coordona acţiunile şi campaniile lor de vaccinare.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prevede "o primăvară dificilă, în condiţiile în care numărul de vaccinări creşte, însă încet, iar evoluţia contaminărilor continuă să fie îngrijorătoare".

"Trebuie să avansăm cât mai repede posibil. Ajustăm comenzile de vaccinuri şi livrările au loc într-un ritm mai satisfăcător decât se anticipa", a spus Clement Beaune. "Însă în fiecare zi trebuie apărat cadrul european", a deplâns el polemicile declanşate de intenţia Germaniei de a încheia contracte bilaterale cu laboratoarele.

"Trebuie să vaccinăm împreună şi cu aceleaşi contracte", a insistat secretarul de stat francez. "Cum vreţi voi ca Europa să scape de această pandemie dacă o ţară europeană nu are vaccinuri, dacă o ţară europeană şi populaţia ei nu sunt protejate?", a întrebat el.

Potrivit lui Clement Beaune, "nu trebuie să existe contracte bilaterale" şi, din informaţiile pe care le deţine nu există astfel de contracte. "Dacă a existat un proiect de negociere bilaterală, acesta a fost îndepărtat", a susţinut oficialul francez.

Şase contracte au fost semnate cu laboratoare producătoare şi două tipuri de vaccin, produse de grupurile BioNTech-Pfizer şi Moderna, au fost omologate de UE şi au început să fie livrate în ţările blocului comunitar.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?

5 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?