Tată la bătrânețe? Care sunt riscurile: cercetătorii au analizat impactul paternității la vârste înaintate

Tată la bătrânețe? Care sunt riscurile: cercetătorii au analizat impactul paternității la vârste înaintate

Actorul Al Pacino va avea un copil la 83 de ani, iar Robert de Niro la 79 de ani. Oamenii de știință au cercetat impactul paternității la vârste înaintate asupra fertilității, a pierderilor în timpul sarcinii și a riscului de boală.

Robert De Niro și Al Pacino a devenit tați la bătrânețe

Săptămâna aceasta, reprezentanții actorului Al Pacino, în vârstă de 83 de ani, au confirmat că acesta va avea un copil cu prietena sa Noor Alfallah , în vârstă de 29 de ani. Acestuia i se va alătura în clubul paternității târzii colegul său ocazional Robert De Niro, care luna trecută a confirmat că este tatăl celui de-al șaptelea copil al său, la vârsta de 79 de ani, scrie bbc.com.

Cu siguranță, cei doi nu sunt primii tați bătrâni: mai mulți actori, muzicieni și chiar președinți ai SUA au avut copii la vârste târzii. Iar vârsta medie a noilor tați, în general, a crescut de-a lungul anilor. Între 1972 și 2015, aceasta a crescut cu 3,5 ani: tatăl mediu din SUA are 30,9 ani, iar 9% dintre tați aveau cel puțin 40 de ani când s-a născut copilul lor.

Cel mai bătrân tată din toate timpurile, cel puțin conform Guinness World Records, a avut 92 de ani deși, ocazional, apar afirmații neoficiale despre bărbați chiar mai în vârstă.

Să devii un tată în vârstă implică, totuși, anumite riscuri

În decembrie 2022, cercetătorii de la Universitatea din Utah și de la alte instituții au publicat o analiză cuprinzătoare a "vârstei paterne avansate" și a impactului acesteia asupra fertilității, a problemelor în timpul sarcinii și a sănătății copiilor.

În timp ce multe dintre studii nu ar fi inclus probabil mulți bărbați de vârsta lui Pacino, din cauza cât de neobișnuite sunt acestea, dovezile sugerează că sperma bărbaților de 40 și 50 de ani este deja de o calitate inferioară în ceea ce privește volumul, numărul, motilitatea și mutațiile.

Aceste schimbări înseamnă că vârsta paternă avansată "este puternic legată de un risc ridicat nu numai de infertilitate, ci și de pierdere a sarcinii după o concepție naturală", scriu cercetătorii. Mai multe studii, subliniază ei, au arătat că un tată mai în vârstă crește semnificativ riscul de avort spontan.

Apoi, există riscul de îmbolnăvire după naștere. Se știe încă din anii 1950 că tații mai în vârstă au mai multe șanse de a avea copii cu tulburare genetică de acondroplazie. Dar, de atunci, au apărut corelații cu diverse alte afecțiuni.

"A devenit din ce în ce mai clar că vârsta paternă avansată, la fel ca și vârsta maternă avansată, este asociată cu... efecte proaste asupra sănătății descendenților", scriu cercetătorii din Utah.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford, de exemplu, au descoperit că un tată mai în vârstă era legat de riscuri crescute de greutate mică la naștere și de convulsii la nou-născuți. Vârsta avansată a tatălui este, de asemenea, asociată cu rate mai mari ale diferitelor tipuri de cancer la copii, precum și cu defecte cardiace congenitale.

Merită să ne amintim, totuși, că, la fel ca în cazul multor studii care examinează asocierile dintre sănătate și posibilele cauze, mecanismele sunt neclare. Ar putea exista și alți factori complicatori care să joace un rol, cum ar fi stilul de viață al părinților și poluarea mediului.

Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că, pe măsură ce îmbătrânesc, bărbații pot capta mutații și deteriorări ale ADN-ului în celulele care formează sperma, care pot fi apoi transmise generației următoare.

Studii ca acestea conduc la schimbări în modul în care medicii și oamenii de știință se gândesc la fertilitate în general. A existat, în mod istoric, o tendință de a se concentra asupra femeii și a vârstei acesteia atunci când un cuplu are probleme de concepere. Într-adevăr, o mare parte din cercetări s-au concentrat pe fertilitatea feminină. Dar acum devine clar că, deși fertilitatea masculină poate scădea mai lent și mai târziu în viață decât în cazul femeilor, vârsta tatălui contează în continuare.

Deocamdată, cazurile lui Pacino și De Niro - și ale altor bărbați în vârstă de 70, 80 și 90 de ani rămân o raritate. Dar, în general, paternitatea nu mai este un joc pentru tineri. Începând cu anii 1970, numărul taților americani cu vârsta sub 30 de ani a scăzut cu 27%, în timp ce numărul taților cu vârste cuprinse între 45 și 49 de ani a crescut cu până la 52%.

Dacă tendințele actuale continuă, medicina, ca să nu mai vorbim de atitudinile sociale, va trebui, fără îndoială, să se adapteze.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

5 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?