Tătaru: Braşovul va avea de gestionat un număr crescând de cazuri de COVID-19 în următoarele două săptămâni

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, la o întâlnire cu directorii spitalelor braşovene, că, în următoarea perioadă, vor fi nevoiţi să gestioneze un număr crescând de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 şi că această situaţie va putea fi depăşită numai dacă va exista şi "o preluare a responsabilităţii din partea agenţilor economici", menţionând, totodată, că nu se pune problema ca Braşovul să fie carantinat.

"Pe viitor, pot vorbi de un Braşov care gestionează - ca şi prognoză să spunem pe următoarele două săptămâni - un număr crescând de cazuri, dar numai în măsura în care va exista şi o preluare a responsabilităţii din partea agenţilor economici", a spus ministrul.

Tătaru a subliniat că Braşovul "a fost şi rămâne un centru medical de elită", menţionând că numărul mare de cazuri de COVID-19 "este bine gestionat".

Totodată, el a făcut apel la agenţii economici să respecte normele de protecţie şi i-a felicitat pe cei care au iniţiat testări COVID-19 ale angajaţilor.

"Doar adaptabilitatea şi efortul unui corp medical, împreună cu implicarea autorităţilor locale şi de decizie, a putut face ca gestionarea acestui moment să se situeze în limite normale şi speranţa că, în perioada următoare, cu suport legislativ, vom avea succes şi perioada critică de acum o să o redresăm în următoarea perioadă. Tot ce a însemnat pandemie, la unităţile medicale din judeţul Braşov, a însemnat o gestionare atentă. Chiar dacă unii vor pune numărul mare de cazuri confirmate pe seama unui deficit de depistare, internare, ţin să menţionez că un număr mare de cazuri înseamnă şi un număr foarte de mare de testări şi ţin să felicit agenţii economici care au iniţiat această testare la nivelul angajaţilor", a spus ministrul Sănătăţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 Vești proaste pentru omenire / Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran

4 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”

5 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …