Taylor Swift a fost numită pentru a doua oară "Femeia anului" de către realizatorii Billboard

Taylor Swift a fost numită "Femeia anului" de către Billboard, fiind singura vedetă care a primit acest premiu de două ori, relatează starpulse.com.

Foto: (c) ERIC THAYER/ REUTERS

Premiul, amintește site-ul citat, este acordat persoanelor care au "modelat și inspirat prin succesul, exemplul și inovația lor, industria muzicală".

"Unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale, Taylor Swift a cunoscut un succes incredibil în topurile Billboard", a motivat Janice Min, co-președintă a Guggenheim Media's Entertainment Group (care include clasamentele și revista Billboard) alegerea lui Swift.

"De-a lungul carierei sale, ea a avut 60 de intrări în topul Billboard Hot 100 — mai multe decât orice artistă de la debutul ei din 2006", a adăugat aceasta.

Printre câștigătoarele anterioare se numără Pink, Beyonce și Katy Perry. Swift va ridica premiul la data de 12 decembrie, la New York.

Swift a lansat recent single-ul "Shake It Off" și a fost numită "cea mai bine îmbrăcată vedetă a anului" de către revista People.

AGERPRES / (AS — autor: Ana Bîgu, editor: Codruț Bălu)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India