Taylor Swift, „Personalitatea Anului 2023”, potrivit revistei Time, în fața lui Putin și a Regelui Charles. „O lumină care transcende granițele”

Taylor Swift, „Personalitatea Anului 2023”, potrivit revistei Time, în fața lui Putin și a Regelui Charles. „O lumină care transcende granițele”

Revista Time a anunțat, miercuri, că Taylor Swift, celebra cântăreață pop americană, a fost desemnată „Personalitatea Anului 2023”. În vârstă de 33 de ani, artista a captivat publicul cu un turneu mondial impresionant, „The Eras Tour”, care a doborât recorduri și a avut un impact semnificativ asupra industriei muzicale.

Taylor Swift, „Personalitatea Anului 2023” FOTO Shutterstock

Redactorul-șef al revistei Time, Sam Jacobs, a declarat: „O mare parte din ceea ce a realizat Taylor Swift în 2023 este incomensurabil. Ea s-a angajat să dea valoare visurilor, sentimentelor și experiențelor oamenilor, în special ale femeilor, care se simțeau neglijate și subestimate cu regularitate.”

Inițial, muzica country a fost cea care a consacrat-o pe cântăreață, atunci când a pășit pentru prima dată în lumina reflectoarelor. De atunci și până acum, ea și-a construit o carieră impresionantă, cu albumele și reeditările acestora ocupând constant primele locuri în clasamentele muzicale americane. În prezent, albumul „1989 (Taylor Swift)” domină topurile Billboard 200.

În plus față de succesul său muzical, Taylor Swift a atras atenția prin criticile aduse companiei Ticketmaster, în privința vânzării de bilete pentru turneul ei mondial. Acest demers a impus companiei să ofere explicații în fața Congresului Statelor Unite, aruncând lumină asupra problemelor din industria divertismentului.

Artista care a adus bucurie, dincolo de orice granițe

„Transcende granițele”, spune revista Time, referindu-se la impactul fenomenal al turneului său.

Un film al concertelor a ajuns să fie proiectat în cinematografe, iar Taylor Swift a dominat box-office-ul nord-american în weekendul de debut al peliculei.

Este notabil faptul că Swift devine prima persoană din lumea artistică, premiată cu titlul de „Personalitatea Anului”.

„Taylor Swift a găsit o cale pentru a transcende granițele și pentru a fi o sursă de lumină. Pentru că a construit o lume care îi aparține, dar care face loc unui număr atât de mare de oameni, pentru că a făcut din povestea ei o legendă mondială, pentru că a adus bucurie unei societăți care avea disperată nevoie de ea, Taylor Swift este personalitatea anului 2023 aleasă de revista Time”, a subliniat Sam Jacobs.

Într-un interviu acordat revistei Time, Taylor Swift a reflectat asupra anului 2023, în care a devenit miliardară și cea mai ascultată artistă în lume pe Spotify. Artista a declarat că anul a fost plin de realizări, inclusiv debutul relației cu starul echipei Kansas City Chiefs, Travis Kelce.

Cu un turneu internațional care se va încheia în decembrie 2024, Taylor Swift rămâne o forță incontestabilă în industria muzicală și nu numai. Prin influența sa, artista și-a extins sfera de activitate dincolo de muzică, ajungând să își facă simțită prezența și în box-office și la statuia Christ The Redeemer din Rio de Janeiro.

La concurență cu Putin și Barbie

Revista Time a publicat luni şi lista finaliştilor din acest an: alături de Taylor Swift, figurează liderii rus şi chinez, Vladimir Putin , respectiv Xi Jinping, regele britanic Charles al III-lea, preşedintele Rezervelor Federale ale Statelor Unite, Jerome Powell, precum şi CEO-ul OpenAi, Sam Altman, greviştii de la Hollywood, procurorii care l-au pus sub acuzare pe Donald Trump şi personajul Barbie, aflat în centrul filmului cu cele mai mari încasări din acest an.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat