Te poți spovedi dacă nu ai ținut post? Preot: „Nu suntem doar trup!”

Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru de peste an, este perioada în care creștinii ortodocși merg la biserică, se spovedesc și se împărtășesc, pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea Învierii Domnului. Am întrebat preotul dacă mai poți face asta pe „ultima sută de metri”.

Te poți spovedi și în condițiile în care nu te-ai pregătit pentru acest moment și nici prea mult timp până la marea sărbătoare a Învierii Domnului nu a mai rămas? Este întrebarea pe care mulți creștini și-o pun și faptul că nu au postit îi face să creadă că nu se mai pot pregăti așa cum se cuvine pentru marea sărbătoare de duminică.

În învățătura ortodoxă, spovedania este un act de curățire sufletească și de apropiere de Dumnezeu. Prin spovedanie, credinciosul se eliberează de păcate, își îndreaptă viața și se pregătește sufletește pentru a întâmpina sărbătoarea Învierii lui Hristos. Astfel, spovedania devine o etapă esențială în trăirea autentică a Postului și în apropierea de Dumnezeu. Spovedania sinceră vine de obicei la sfârșitul unei perioade de post, rugăciune, împăcare și dorință de schimbare. În ritmul alert în care trăim, mulți creștini nu reușesc să mai parcurgă această etapă atât de necesară sufletului și, mai mult, consideră că nu o pot face pentru că „nu s-au pregătit” pe perioada postului.

L-am întrebat pe părintele Gabriel Cazacu, preot la Mânăstirea Cașin din București, ce mai rămâne de făcut, pe „ultima sută de metri”, dacă nu am postit și nici nu avem un duhovnic de sfatul căruia să fi ascultat.

Părintele atrage atenția că postul înseamnă nu doar ceea ce mâncăm: „Înseamnă ceea ce facem, ceea ce gândim în post, cum ne iertăm unii pe alții, cum nu mușcăm din aproapele nostru în această perioadă”. Postul se adresează sufletului, pentru că aduce în echilibru nevoile sufletului cu cele ale trupului, explică preotul. Și în această perioadă de post trebuie să ne spovedim, să ne împărtășim, ideal la duhovnicul familiei, pentru că „fiecare dintre noi, fiecare familie, fiecare credincios, trebuie să aibă un duhovnic”.

Și dacă nu avem un duhovnic, nu am postit, în schimb simțim nevoia unei schimbări, ce mai rămâne de făcut? Cui ne adresăm?

„Niciodată nu este prea târziu să recunoaștem că sufletul nostru are nevoie de hrană, are nevoie de îndrumare. Mergem la biserica din apropierea locuinței noastre, mergem la biserica unde am fost botezați, mergem acasă în localitatea părintească și acolo cu siguranță mama, tata, bunicul, bunica ne vor îndruma către un duhovnic. Niciodată nu e prea târziu”, ne liniștește preotul.

„Perioadele de post au această calitate specială de a ne face mai buni”

„Tâlharul de pe cruce, prin mărturisirea lui, chiar mai de pe urmă, s-a mântuit. A fost primul om care a intrat în Rai. Un tâlhar care a fost răstignit împreună cu Iisus”, a continuat preotul.

Cu siguranță părintele nostru duhovnic va găsi un sfat, o povață importantă, care să ne ajute să fim oameni mai buni, explică preotul Gabriel Cazacu: „Ne va îndruma să facem o faptă bună, să îmbrăcăm un copil, să îngrijim un bătrân, să mergem să vizităm un om neputincios, un om uitat de semen, dar nu uitat de Dumnezeu. Sunt multe modalitățile prin care noi putem dovedi că semănăm cu Dumnezeu în fapta cea bună și că-L ajutăm pe Dumnezeu cu iubirea noastră”.

Grija pentru ceea ce mâncăm, care devine pentru mulți principală în post, ar trebui să fie doar unul dintre aspectele necesare pregătirii pentru marea sărbătoare. „Să ne trezim și să conștientizăm că nu suntem doar trup” , ne îndeamnă preotul, explicând că, asemeni trupului care are nevoie de spălat, aranjat, îmbrăcat etc., totul devenit o rutină, și sufletul are nevoie periodic „să își curețe și el cămașa în care este înveșmântat”. „Și această cămașă, împovărată de multe feluri de păcate pe care noi le săvârșim - cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul - se murdărește. Și perioadele de post au această calitate specială de a ne face mai buni, de a ne curăța sufletește, de a ne apropia de Dumnezeu și de semeni”, încheie părintele.