Teatrul 'Ion Creangă' prezintă în această lună trei spectacole pe texte ale patronului său spiritual

Teatrul "Ion Creangă" a programat în luna martie trei spectacole pe texte aparţinând patronului său spiritual.

La Sala Mică a teatrului pe 7 şi 25 martie va fi prezentat spectacolul "Prostia omenească", iar pe 19, 20, 27 şi 28 martie - "Punguţa cu doi bani".

La Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", partener al Teatrului "Ion Creangă" în această stagiune, va putea fi văzut pe 14 martie spectacolul "O poveste a porcului", care se joacă după o absenţă de aproape un an de zile.

"Acum 184 de ani se năştea în satul Humuleşti patronul spiritual al Teatrului 'Ion Creangă' : scriitorul Ion Creangă, cel care ne-a lăsat în dar năzbâtiile lui Nică a lui Ştefan a Petrei în 'Amintiri din copilărie', alături de numeroase basme, poveşti şi povestiri considerate capodopere ale literaturii pentru copii", se aminteşte informează un comunicat al Teatrului "Ion Creangă" transmis joi AGERPRES.

Potrivit comunicatului, pentru micuţii spectatori cu vârsta peste 5 ani, spectacolul "O poveste a porcului" reprezintă o propunere ideală de a descoperi lumea lui Creangă. Din distribuţia spectacolului, cu regia şi scenariul semnate de Mircea Cornişteanu, fac parte Cosmin Seleşi, Alexandrina Halic, Vlad Linţă, Eliza Teofănescu, Mihai Verbiţchi, Vera Linguraru, Cornelia Pavlovici, Sibylla Oarcea, Sebastian Petrovici, Camelia Andriţă, Cezar Vlad Popescu şi Ion Ionuţ Ciocia.

Biletele sunt disponibile pe www.entertix.ro sau de la casa de bilete. În măsura în care biletele nu se epuizează în avans, acestea se vor găsi şi la intrarea în sala de spectacol, cu o oră înainte de începerea acestuia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

2 Tragedie pe A21 / Părinți români au condus 100 km cu fiul decedat în mașină

3 România proștilor care se dau deștepți / Cum a fost scoasă din context declarația unui specialist, reinterpretată de nespecialiști și transformată în de…

4 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

5 Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”