Tecău și Rojer, învinși în finala de dublu la Nisa (ATP)

Tecău și Rojer, învinși în finala de dublu la Nisa (ATP)

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost învinsă de cuplul Mate Pavic (Croația)/Michael Venus (Noua Zeelandă), cu 7-6 (4), 2-6, 10-8, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Nisa, dotat cu premii totale de 439.405 euro.

Tecău și Rojer, principalii favoriți pe Coasta de Azur, au cedat după o oră și 35 de minute și rămân cu un singur titlu cucerit anul acesta, la Rotterdam.

Pentru finala jucată, perechea româno-olandeză a primit un cec de 12.760 euro și 150 puncte ATP.

Învingătorii s-au ales cu 24.280 euro și 250 de puncte ATP, acesta fiind primul lor titlu ATP la dublu. Pavic (21 ani) ocupă locul 67 în clasamentul mondial de dublu și mai are trei finale ATP disputate: 2012 și 2013, la Zagreb, alături de compatriotul său Ivan Dodig, 2014 la Chennai, alături de alt croat, Marin Draganja. Venus (27 ani) se află pe locul 63 în ierarhia de dublu, aceasta fiind prima sa finală.

În primul set, cele două perechi au mers cap la cap, iar în tiebreak Pavic și Venus s-au desprins la 4-1, Tecău și Rojer s-au apropiat la 3-4 și apoi la 4-5, dar setul a revenit perechii Pavic/Venus cu 7-6 (4).

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au controlat setul al doilea, adjudecat cu 6-2.

În super-tiebreak, nicio pereche nu a reușit să se desprindă la două puncte, însă pe final, Pavic și Venus au legat două mingi la 8-8 și au obținut titlul.

Tecău și Rojer au disputat a 12-a finală împreună, câștigând nouă titluri, opt în 2014, la Zagreb, Casablanca, București, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing și Valencia, plus unul la Rotterdam, în 2015, și pierzând trei finale, anul trecut la Rotterdam și anul acesta la Sydney și Nisa.
Tecău are 25 de turnee ATP câștigate la dublu: nouă alături de Rojer, trei cu Max Mirnîi (București, s-Hertogenbosch, Beijing — toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 — București, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 — Bastad, Casablanca, 2010 — New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch și Casablanca). Horia a mai câștigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) și belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia a ieșit învingător în 2012 și în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 16 finale la dublu: în 2015 la Sydney și Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney și Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid și Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, și în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) și la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India). AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

2 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

3 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

4 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

5 VIDEO Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar