Teleorman: Copilul care a căzut în fântână a fost externat; mama lui a născut o fetiță la Alexandria

Teleorman: Copilul care a căzut în fântână a fost externat; mama lui a născut o fetiță la Alexandria

Copilul care a căzut în fântână în urmă cu două săptămâni, în comuna Balta Sărată, a ajuns cu bine acasă, fiind externat dintr-un spital din Capitală.

Băiatul a fost externat, miercuri, din spitalul Grigore Alexandrescu și a plecat spre Balta Sărată împreună cu părinții, dar a ajuns la domiciliu doar alături de tatăl său deoarece mama, însărcinată în luna a noua, a intrat pe drum în travaliu și a fost nevoită să se oprească la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde a născut o fetiță.

"Avem o fetiță de trei kilograme și jumătate. Ne așteptam să nască. Chiar ne-am grăbit. De aceea am și întârziat. Despre băiețel, medicii au spus că este bine, sănătos. Ne-au dat analizele. Eu le mulțumesc pompierilor și medicilor — că mi-au ajutat copilul să se facă bine. De când am plecat de aici am stat numai lângă copil. Am strigat la el 'Dănuț, tati, te rog eu mult deschide ochișorii!' A deschis ochișorii și s-a ridicat în fund. Fără el nu puteam să mai trăiesc", a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Pascu, tatăl copilului.

În urmă cu două săptămâni, copilul în vârstă de un an și opt luni a căzut în fântâna din curtea casei într-un moment de neatenție a mamei. Echipele de intervenție de la ISU București-Ilfov, ISU Olt și Dolj au încercat mai bine de zece ore scoaterea lui la suprafață.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

2 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

3 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

4 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

5 VIDEO Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar