Televiziunea care a rupt audiența cu nunta lui Simion. Aproape 40% din public are peste 70 de ani

Televiziunea care a rupt audiența cu nunta lui Simion. Aproape 40% din public are peste 70 de ani

România TV a fost cel mai urmărit post după media pe toată ziua în ziua în care a difuzat nunta lui George Simion, arată paginademedia.ro .

George Simion s-a căsătorit sâmbătă, 27 august, cu Ilinca Munteanu

Dintre cei 390.000 de telespectatori de la România TV, 150.000 (adică aproape 40%) au avut peste 70 de ani. Alţi 130.000 au fost din categoria 55-69 de ani.

Practic, aproape trei sferturi (72%) din publicul care a urmărit nunta de pe România TV a avut peste 55 de ani, arată aceeași sursă.

România TV a avut primul loc la nivel naţional şi la oraşe după media pe toată ziua, însă în Prime-Time, seara, clasamentul a fost altul. Intervalul de maximă audienţă a fost al Pro TV (peste 800.000 de români pe post), urmat, la nivel naţional, de Antena 1 (700.000), şi abia apoi de România TV (670.000).

Pe publicul comercial, România TV a fost seara pe locul patru, cu 70.000 de telespectatori, mult sub Pro TV (cu aproape 200.000 pe acest target, cu filme de acţiune - Furios şi Iute şi Ape ucigaşe). Pe Antena 1 a fost Splash.

Nici ca invitați evenimentul de la Măciuca – Vâlcea nu a reușit să adune numărul la care se așteptau mirii și organizatorii. Potrivit estimărilor, din cei 10.000 de participanți care-și anunțaseră prezența a venit în final aproximativ un sfert.

Liderul partidului AUR, George Simion, s-a căsătorit sâmbătă, 27 august, cu Ilinca Munteanu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”