Temperaturi negative record în Statele Unite. Mii de zboruri anulate, se anunță -45°C

Temperaturi negative record în Statele Unite. Mii de zboruri anulate, se anunță -45°C

Un val de frig a adus furtuni de zăpadă și ninsori abundente într-o mare parte a Statelor Unite, perturbând călătoriile și lăsând zeci de mii de oameni fără curent electric.

Temperaturi de -45C anunțate în Statele Unite FOTO Getty Images

Meteorologii avertizează că va urma o răcire extremă a vremii, în weekend, cu temperaturi care vor scădea chiar și până la -45C în unele zone. În Iowa, unde începe ciclul electoral pentru anul 2024, s-au înregistrat aproape 25 cm de zăpadă, perturbând evenimentele de campanie.

Specialiștii au anunțat "o vreme de iarnă periculoasă pentru viață" cu avertizări în aproape fiecare stat, de la Oregon la Maine, ceea ce va afecta 70 de milioane de oameni, potrivit BBC .

Vremea extremă a forțat anularea a peste 2.000 de zboruri până vineri, majoritatea programate să decoleze din Chicago, conform serviciului de urmărire a zborurilor FlightAware. Aproape 200.000 de oameni nu aveau fără curent electric până vineri seara, cele mai afectate state fiind Michigan și Wisconsin.

Brian Hurley, meteorolog la NWS, a declarat BBC-ului că în statele din Midwest, inclusiv estul statului Iowa, nordul statului Illinois și sudul statului Wisconsin, se înregistrează deja un strat de zăpadă care depășește 25 cm.

Fostul președinte Donald Trump și-a anulat vineri trei din cele patru evenimente de campanie programate să aibă loc în weekend, înainte de alegerile primare din Iowa. Alți candidați, inclusiv Nikki Haley și Ron DeSantis, au trebuit să anuleze evenimente din cauza vremii extreme.

Mai multe ninsori sunt prognozate pentru zona sâmbătă, unde partea superioară a statului Michigan, în apropierea Lacurilor Mari, ar putea primi aproape două picioare de zăpadă.

Furtuna se va deplasa spre nord-est, în Canada, afectând părți din Ontario și Quebec. Statele din sud vor experimenta, de asemenea, o combinație de zăpadă, lapoviță și ploaie înghețată în weekend, concentrată în estul Oklahoma, nordul Mississippi și vestul Tennessee.

În Texas, NWS a emis o avertizare privind vânt rece până sâmbătă și a avertizat cu privire la hipotermie și îngheț. Temperaturile vor scădea până la -32C.

Pe măsură ce aerul rece se deplasează spre est, este foarte probabil ca anumite zone din SUA să înregistreze temperaturi negative record, în special în Montana și Dakota de Nord.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat